Leancă despre transformarea Moldovei

leanca-ucrainaÎn cadrul vizitei la Kiev, Prim-ministrul Iurie Leancă a participat ieri la deschiderea şedinţei regionale a Forumului economic mondial „Dialogul strategic privind viitorul Ucrainei”, care se desfăşoară în perioada 5-6 noiembrie, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Premierul moldovean a vorbit despre acţiunile concrete pe care Republica Moldova le-a realizat din anul 2009 pînă în prezent. Printre principalele realizări se numără stabilitatea macroeconomică, reformarea poliţiei, iniţierea schimbărilor în justiţie şi lupta cu corupţia prin serviciile publice on-line oferite cetăţenilor.

Iurie Leancă a subliniat că principalul obiectiv pe termen scurt este ca în cadrul Summitului de la Vilnius, care va avea loc la sfîrşitul acestei luni, Republica Moldova să parafeze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, inclusiv Acordul de Liber Schimb.

„Pe termen mediu şi lung, Republica Moldova îşi propune să devină membru al Uniunii Europene, va racorda toată legislaţia la cea europeană şi aceasta va aduce stabilitate oamenilor şi mediului de afaceri. Or, Uniunea Europeană se bazează pe respectarea democraţiei şi statului de drept, cu valorile şi standardele legale”, a menţionat Şeful Executivului de la Chişinău.

La final, Prim-ministrul a spus că reformele economice şi instituţionale sînt esenţiale pentru transformarea ţării şi viitorul european al locuitorilor din Moldova.

Share
2.004 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *