Încă o campanie de dezinformare și victimizare a Jurnal TV

Azi am citit proiectul de Decizie al CCA și nu am găsit nicăieri obligarea distribuitorilor de servicii să pună în pachetele sale de programe posturile enumerate mai sus. Cu toate acestea, probabil profitând de faptul că 99% din telespectatorii săi nu verifică Decizia CCA nici pe site și nici în Monitorul Oficial, JurnalTV bagă informații eronate, atribuind Consiliului Coordonator al Audiovizualului anumite acțiuni.

загруженное (34)Tot din Decizia CCA am aflat că se obligă retransmiterea posturilor cu acoperire națională prin eter și nu se referă la posturile retransmise prin satelit, cablu. Pornind de la acest fapt, având în vedere că JTV nu are licență pentru eter, înțelegem că Decizia CCA nu atacă Jurnalul în nici-un fel, mai cu seamă că, după cum am scris mai sus, Decizia se referă doar la posturile prin eter, nu și cablu.

Or, o astfel de Decizie a CCA ar trebui să afecteze și alte posturi TV, cu licență prin satelit/cablu. În situația JTV ar trebui să fie și postul de televiziune ProTV Chișinău, care este pe piața din RM de peste 14 ani. Însă, pentru faptul că de fapt CCA nu a emis o decizie care încalcă drepturile posturilor TV cu retransmisie prin satelit/cablu, ProTV Chișinău, alte posturi din această categorie, nu s-au ridicat în două picioare cum o face Jurnalul de câteva zile.

Din păcate, ieri și azi Jurnalul manipulează opinia publică și nici nu indică că, potrivit Deciziei CCA, sunt 3 puncte la care ei pot concura cu succes și anume că, distribuitorii de servicii sunt obligați să retransmită:

cel puţin un post TV cu difuzare în limba română cu tematică pentru copii;
cel puţin un post TV cu tematică sportivă;
cel puţin un post TV cu tematică muzicală difuzat în limba română.

Astfel, dat fiind faptul că JTV a trecut în timp scurt de la televiziune de știri la televiziune cu desene animate, filme pentru copii, emisiuni și muzică, ar putea ca tot în timp scurt să-și revizuie grila de emisie și să se încadreze în aceste 3 categorii, decise de CCA, pentru că, după cum arată și rapoartele CCA, postul de televiziune de la SkyTower nu este deloc echidistant și nu reflectă în mod profesional despre actorii politici din Moldova, atât partide cât și politicieni, iar din acest motiv nici eu nu găsesc un temei de a obliga pe cineva să retransmită un post cu restanțe la capitolul profesionalism.

Deci, nu înțeleg pretențiile unui post TV care nu este deloc echidistant în buletinul de știri, care deschide buletinul prin al murdări pe Plahotniuc și încheie prin al murdări pe Filat, iar la mijloc să-l laude pe Voronin. Tot în acest sens nu înțeleg pe acei apărători ai ”presei” care condamnau NIT-ul pentru partizanat politic, făcând propagandă PCRM, iar în cazul JTV nu observă nimeni partizanatul pentru ”Antimafia” lui Mocanu și nici pentru laudele aduse comuniștilor, zilnic, după cum arată și CCA în rapoartele sale.

blogpost.timpul.md

Share
576 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *