Igor Corman la Vilnius: Viitorul Republica Moldova – printre statele democratice ale Europei

Despre evoluțiile înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării în UE și implementarea agendei europene în perioada următoare, a vorbit președintele Parlamentului Igor Corman, în cadrul Reuniunii președinților de comisii parlamentare de politică externă ai statelor Uniunii Europene și ai Forului Parlamentar pentru Democrație, desfășurată în contextul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius.385A2740

Oficialul moldovean a declarat că Republica Moldova este pregătită pentru a merge mai departe în atingerea scopului său final – integrarea economică și asocierea politică cu Uniunea Europeană și a salutat decizia Comisiei Europene de a înainta Parlamentului European și Consiliului UE propunerea privind eliminarea obligativității vizelor pentru cetățenii moldoveni.

„Liberalizarea vizelor reprezintă o motivație puternică pentru cetățenii moldoveni, al căror sprijin activ este decisiv pentru continuarea reformelor pe care le-am început”, a menționat Igor Corman.

Potrivit Speaker-ului, țara noastră va acționa rapid în vederea implementării reformelor inițiate de UE,  pentru a se alia deplin la valorile și standardele europene, referindu-se  la acțiunile care se întreprind în Republica Moldova privind reformarea domeniului justiției, inclusiv a Procuraturii Generale, precum și la importanța combaterii corupției.

Președintele Parlamentului a subliniat că Republica Moldova mizează și în continuare pe sprijinul partenerilor europeni, adresîndu-se oficialilor prezenți cu apelul de a semna Acordul de Asociere cât mai curând, astfel încât Parlamentul Republicii Moldova să reușească ratificarea în perioada actualei legislaturi.

„Trebuie și vom continua să avem o colaborare strânsă cu vecinii noștri din Est. Asocierea cu Uniunea Europeană și, totodată, continuarea cooperării cu partenerii tradiționali din Est nu se exclud reciproc. O Moldovă stabilă și puternică din punct de vedere economic va fi în stare să înțeleagă, să respecte interesele altora”, a conchis Igor Corman.

În finalul alocuțiunii sale, Speakerul s-a referit la așteptările cetățenilor Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și a menționat necesitatea de a lua în considerare impactul integrării asupra creării locurilor de muncă și a creșterii economice. „În acest proces, este esențial să se recunoască patrimoniul cultural și național special al Moldovei și să se țină cont de acestea în cadrul viitoarelor discuții cu privire la perspectiva europeană a țării”, a relevat Igor Corman.

Igor Corman și-a încheiat vizita la Vilnius, urmând să participe în seara zilei de astăzi la Consiliul Adunării Interparlamentare a CSI, după care se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Narîșkin.

Share
816 Vizualizari

One comment on “Igor Corman la Vilnius: Viitorul Republica Moldova – printre statele democratice ale Europei

  1. Cornel says:

    Acest lucru l-au ales cetatenii RM, coalitiei de la guvernare ii transmitem respect pentru realizarea acestei dorinte, asteptata ca un vis de 20 de ani, care devine realitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *