Ghișeul Unic al Serviciului Vamal urmează să integreze actele emise de către șapte autorități

Serviciul Vamal a elaborat documentul de viziune asupra Ghișeului Unic în domeniul vamal, care urmează a fi implementat în cadrul proiectului european Twinning. Conceptul Ghișeului Unic al autorității vamale a fost prezentat în cadrul unei ședințe de lucru interinstituționale la care au participat Directorul adjunct al Vămii, Iurie Ceban, Consilierul Rezident de Twinning, Valdas Dovydenas, experții Agenției Vămilor și Monopolului a Republicii Italiene, precum și reprezentanți ai autorităților emitente de acte permisive necesare pentru vămuire.

Potrivit conceptului prezentat, Ghișeul Unic ar urma să integreze actele emise de către șapte autorități. Este vorba de Agenția Servicii Publice, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Agenția Națională de Reglementare în Energetică, Agenția de Mediu din cadrul MADRM, Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice și Ministerul Afacerilor Interne.

Actualmente, pentru a efectua o operațiune de vămuire pentru un anumit tip de marfă, agentul economic sau brokerul vamal trebuie să solicite un șir de acte permisive de la mai multe agenții, pe care le atașează, ulterior, la declarația vamală. După implementarea Ghișeului Unic, toate actele vor putea fi depuse la un singur ghișeu, iar sistemul le va repartiza în mod automat tuturor autorităților vizate.

De asemenea, noul sistem va permite crearea unui „cabinet al agentului economic”, unde vor fi stocate nu doar acte permisive, dar și alte documente necesare pentru procedura de vămuire (contracte, CMR, invoice, certificate de origine, etc.)

Aplicarea principiului Ghișeului Unic va eficientiza activitățile de monitorizare și control a operațiunilor desfășurate, precum și va asigura o mai mare transparență și previzibilitate a acestora.

Proiectul Twinning “Suport în modernizarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere” a fost lansat la data de 21 noiembrie 2017. Obiectivul general al proiectului este de a sprijini Republica Moldova în pregătirea necesară pentru implementarea Ghișeului Unic, dar și a Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), condiționalități prevăzute în capitolul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) a Acordului de Asociere RM-UE.

Proiectul, prevăzut pentru doi ani de zile, are un buget de un milion de euro, banii fiind oferiți de Uniunea Europeană.

Partenerii de implementare ai proiectului sunt Departamentul Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Lituania și Agenția Vămilor și Monopolului a Republicii Italiene.

Share
441 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *