Fruntaș liberal: Forțele politice anti-Moscova și pro-europene trebuie să-și unească forțele

Pentru a putea contribui la îndreptarea Republicii Moldova pe calea democratică, forțele politice sănătoase din țară care sunt anti-Putin, anti-Moscova, sunt pro-europene și pro-românești, dar și anti-oligarhice, trebuie să-și unească forțele pentru a oferi Republicii Moldova o opțiune simplă de vot. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

Potrivit lui, alegerile locale din Chișinău au demonstrat că există o polarizare foarte mare, iar în momentul în care oamenilor nu li se simplifică opțiunea de vot, situația devine foarte complicată. „În momentul în care vor fi cinci sau șase opțiuni, va fi în favoarea Partidului Democrat și Partidului Socialiștilor, care vor încerca să folosească arhicunoscutul „devid et impera” și un alt principiu mai nou – crearea copiilor de pe original”, a spus Valeriu Munteanu.

Vicepreședintele PL spune că deocamdată formațiunea pe care o reprezintă nu are încă instrumentariul pentru alegerile parlamentare. „Suntem în pregătirea unui congres. Partidul Liberal, și de această dată, trebuie să fie foarte responsabil și, respectiv, să continue mobilizarea oamenilor pentru un deziderat foarte important”, spune Valeriu Munteanu.

Share
748 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *