(Foto) „Noile jucării“ ale lui Donald Trump

Viitorul şef al Casei Albe, care îşi va intra oficial în drepturi vineri, va avea la dispoziţia sa avionul prezidenţial Air Force One, limuzina supranumită „Bestia“ şi valiza nucleară.

646x404 Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, îşi va prelua oficial mandatul pe data de 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii de anvergură ce va avea loc la Washington, la evenimentele dedicate învestirii aşteptându-se participarea a aproximativ un milion de persoane.

Iar odată ce-şi va prelua oficial mandatul, miliardarul republican va avea la dispoziţia sa avionul prezidenţial Air Force One, limuzina prezidenţială cunoscută sub denumirea „Bestia“, precum şi valiza nucleară, devenind astfel singura persoană din SUA autorizată să lanseze un atac nuclear, o decizie pe care o poate lua fără un avertisment prealabil.

În timp ce multe voci au pus la îndoială capacitatea lui Donald Trump de a face faţă cerinţelor funcţiei pe care o va prelua, având în vedere responsabilităţile implicate, miliardarul a adus ca argument în favoarea sa succesul pe care l-a avut în afaceri, adăugând, totodată, că acest domeniu i-a permis să înţeleagă care sunt problemele globale.

627x0 (1) 627x0

 

Share
922 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *