Foile de ardezie vor fi interzise în construcții

Azbocimentul nu va mai putea fi importat și nici folosit în lucrările de construcții.

загруженное (40)În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o hotărâre. Potrivit documentului, materialele și articolele din sau care conțin azbest nu vor mai putea fi fabricate, importate, comercializate și nici folosite în procesele tehnologice și lucrările de construcții.

În același timp, materialele de construcții cu conținut de azbest aflate deja în uz vor putea fi folosite în continuare până la încheierea ciclului lor de viață. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2015, va fi restricționată introducerea pe piață a lemnului tratat cu substanțe interzise și a vopselelor cu conținutul acestora.

Azbestul este un material izolator termic, cu bune proprietăți de izolare la temperaturi mari. Timp de mulți ani, azbestul a fost utilizat pe scară largă. In prezent însă, azbestul a fost interzis, deoarece este foarte dăunator sănătății. Fibrele de azbest, odată inhalate, rămân în plămâni și pot genera în timp, o formă letală de cancer.

Azbestul a fost interzis atât în Uniunea Europeană, cât și în general in lume. Construcțiile care înglobează azbest sunt considerate risc major pentru sănătate.

Timpul.md

Share
558 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *