Filip: M-am bucurat să văd rapoartele prealabile ale OSCE și ODIHR că alegerile au fost libere și corecte

„Am insistat ca aceste alegeri să se desfășoare liber și corect. Și nu în zadar am insistat și am invitat un număr mare de observatori, vorbesc de observatori internaționali, dar și de observatori din interiorul țării. Am luat toate măsurile ca aceste alegeri, într-adevăr, să se desfășoare liber și corect. M-am bucurat foarte mult văzând rapoartele prealabile ale celor de la OSCE și ODIHR că alegerile au fost libere și corecte”, a spus premierul Pavel Filip în cadrul ședinței de ieri a Cabinetului de miniștri, notează IPN cu referire la un comunicat al Guvernului.

Premierul a precizat că deficiențe neînsemnate semnalate nu pot influența rezultatul acestor alegeri. Și votul din diasporă, de data aceasta, a fost cu mai puține probleme, la secțiile de votare din străinătate nefiind înregistrate deficiențe majore.

În același timp, Pavel Filip a spus că începând de ieri miniștrii care au fost degrevați în perioada campaniei electorale revin la locul de muncă. „Până la confirmarea legalității alegerilor și validarea mandatelor noilor deputați, Guvernul rămâne funcțional și are depline puteri. Ulterior, după validare, până la formarea unui nou Executiv, vom avea un Guvern în exercițiu, cu puteri limitate. Muncim în continuare, avem încă multe lucruri de făcut. Nu este cea mai ușoară perioadă, așa că nu avem timp de odihnă”, a conchis prim-ministrul.

Share
497 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *