Filat împiedică descoperirea adevărului privind jaful bancar și din închisoare. Cum KROLL a fost angajat de subalternul său să mușamalizeze cazul

Compania KROLL a fost angajată să investigheze furtul din sistemul bancar moldovenesc de persoane afiliate fostului premier Vlad Filat, condamnat în acest dosar. Este vorba de adjunctul său pe linie de partid – Valeriu Streleț, care a efectuat presiuni și asupra fostului guvernator al Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, susține avocatul regal din Londra, James Ramsden, care a prezentat o analiză a rapoartelor KROLL privind investigarea furtului din băncile din Moldova. Scopul investigației este o încercare de a mușamaliza adevărații vinovați și beneficiari ai furtului, constată expertul.

Este cunoscut faptul că propunerea de a angaja KROLL la a doua etapă a investigației fraudei bancare a venit din partea Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară, condus de Valeriu Streleț, pe atunci prim ministru al Republicii Moldova și adjunctul lui Vladimir Filat pe linia de partid.

Negocierile cu KROLL au durat mult timp, semnarea contractului a fost tărăgănată. Către acel moment demisionase guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, care la conferința de presă din 21 septembrie 2015 a declarat în mod deschis că Streleț încerca să exercite presiuni asupra lui și că ”autoritățile nu își doresc o anchetă adevărat”, a declarat avocatul britanic într-o conferință de presă organizată la Londra.

„Astfel, KROLL a fost de facto angajat de persoane din anturajul lui Filat, care a fost găsit vinovat de furtul din sistemul bancar și condamnat, și anume aceste circumstanțe pot explica paradoxurile descoperite de specialiștii de la Londra în raportul KROLL”, a notat James Ramsden.

În raportul său, avocatul ajunge la concluzia că afirmațiile KROLL nu se bazează pe fapte și analize obiective, și există multiple indicii că scopul investigației este o încercare de a mușamaliza adevărații vinovați și beneficiari ai furtului. Iar faptul că KROLL a fost angajat de persoane din anturajul lui Filat și că numele său, precum și numele altor vinovații recunoscuți și beneficiari nu apar în rapoartele KROLL, nu fac decât să întărească aceste suspiciuni.

„În pofida dovezilor concludente despre implicarea în comiterea fraudei a persoanelor, bine cunoscute în Moldova, Kroll a ignorant sentințele de condamnare a ex-prim ministrului Filat și a lui Veaceslav Platon, dar și materialele care demonstrează că cei doi ar fi adevărații vinovați și beneficiari de fraudă”. a declarat James Ramsden la conferința de presă.

Mai mult, el a arătat că KROLL a ignorat și declarațiile din autodenunțul lui Ilan Șor. „Ilan Șor a făcut autodenunț și a cooperat cu ancheta asupra cazului privind falimentul băncii BEM în 2014. El a menționat că până în august 2013 banca era deținută efectiv de stat și controlată de premierul Vladimir Filat, care a fost implicat activ în conducerea acesteia. Rapoartele publicate, realizate de KROLL nu încearcă să analizeze aceste date și dovezile precum că deciziile proaste și dubioase privind împrumuturile au fost luate încă începând cu 2009”, a constatat avocatul britanic.

James Ramsden, care a prezentat la Londra rezultatele analizei rapoartelor KROLL, este un avocat regal licențiat, cunoscut în Marea Britanie și la nivel mondial, specializat în investigații financiare și bancare. În prezent, pe lângă cazul KROLL și al scandalului bancar din Moldova, dânsul este implicat în investigarea unui caz major la cererea guvernului din Malaiezia. În activitatea sa, inclusiv de analiză a rapoartelor KROLL, avocatul colaborează îndeaproape cu compania britanică QUITEL intelligence, care reunește un grup de profesioniști înalt calificați în domeniul informațiilor financiare și de afaceri și investigațiilor cazurilor de fraudă bancară.

Share
1.802 Vizualizari

One comment on “Filat împiedică descoperirea adevărului privind jaful bancar și din închisoare. Cum KROLL a fost angajat de subalternul său să mușamalizeze cazul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *