Filat acuzat că l-a rasplatit pe Recean cu funcția de ministru după atacul de la Registru

ghimpu_EVZ1Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în seara zilei de 27 mai, în cadrul unei emisiuni televizate, vorbind despre o schemă de sustragere a banilor de la ÎS Registru, care a fost aplicată la indicaţia fostului Prim-ministru, Vladimir Filat.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, Dorin Recean fiind în funcţia de viceministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, a încălcat prevederile contractului încheiat între structurile statului şi compania  “Intercomsoft LtD” privind furnizarea utilajului întreprinderii de stat.

Ghimpu a anunţat că acordul încheiat prevedea că în cazul unui litigiu, acesta poate fi soluţionat doar în instanţele din Elveţia. Proprietarii companiei au încercat totuşi să soluţioneze cazul în instanţe din SUA şi de la Paris, dar au primit refuz. Atunci, viceministrul Recean a semnat o decizie prin care a permis soluţionarea litigiului în instanţele naţionale, care a fost respinsă din start de ministerul de Externe, iar mai apoi a fost legalizată.

“Dacă ministerul Externe a refuzat corect legal să legalizeze procura, iar peste o lună o legalizează, atunci de la cine vine comanda? De sus, de la Vlad Filat. Dacă viceministrul Tehnologiei Informaţiei, nici măcar ministrul ci viceministrul, oferă prin decizia sa că este de acord să fie examinat în instant de judecată de la noi, asta înseamnă că este o înţelegere. De ce trebuie să fie examinat la noi dacă Moldova are câştig de cauză în două instanţe – în SUA şi Paris. Asta înseamnă corupţie, înseamnă furtul banului public”, a constatat Mihai Ghimpu.

Sursa citată a accentuat că Iurie Leancă, actualul candidat desemnat la funcţia de Prim-ministru, „se face vinovat de legalizarea procurii”. „Iar Recean a fost mulţumit, doar pentru asta l-a făcut (Filat) ministru de Interne, bănuiesc. Nu am dovezi, dar bănuiesc. După ce a câştigat cele şapte milioane, devine ministru”, a concluzionat Mihai Ghimpu.

Amintim că ÎS “Registru” este obligată să achite companiei „Intercomsoft LTD”  despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de dolari. Subiectul litigiului este Acordul de leasing privind furnizarea echipamentului şi tehnologiilor speciale, semnat la 29 aprilie 1996 între ministerul Economiei şi compania “Intercomsoft LtD”.

În 2010, Judecătoria Economică de Circumscripţie a decis achitarea unei sume de 71 mil dolari din conturile ministerului Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Economiei, în favoarea companiei “Intercomsoft LtD” şi a consultantului său “Andimit SRL”.

Decizia Judecătoriei economice a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Economică, care în   2011 a decis că ÎS “CRIS Registru” şi MITIC urmau să achite celor două firme circa 41,5 milioane de dolari.  Însă, în iunie anul 2012, potrivit hotărârii colegiului civil şi contencios-administrativ al CSJ, decizia de încasare a acestei sume a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel.

În septembrie, 2012 Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărârea de încasare a 7,8 milioane de dolari în favoarea firmei “Intercomsoft LtD”. Decizia a fost atacată cu recurs la CSJ, care a menţinut în vigoarea hotărârea Curţii de Apel. /omg.md

Share
3.783 Vizualizari

One comment on “Filat acuzat că l-a rasplatit pe Recean cu funcția de ministru după atacul de la Registru

  1. efim says:

    Filat este un mafiot ce vinde functii in schimbul vaforurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *