Există premise pentru crearea unei majorități parlamentare, opinie

Oricât de eterogene ar fi grupurile parlamentare şi oricât de acerbă a fost competiţia politică, după validarea mandatelor deputaţii sunt în slujba poporului şi deoarece sunt plătiţi din bani publici, ei trebuie să depună tot efortul pentru a găsi un compromis şi pentru a crea o majoritate parlamentară. Opinia aparţine fostului preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase şi a fost expusă într-un interviu oferit în exclusivitate pentru AIS MOLDPRES.

Potrivit lui Tănase, Constituţia nu poate încuraja instabilitatea politică şi în ea sunt prevăzute termene clare pentru instituirea unei majorităţi parlamentare şi convocarea legislativului. “În termen de 30 de zile biroul permanent al parlamentului trebuie să se convoace şi să fie constituite fracţiunile, însă toate acestea sunt detalii tehnice care se pot produce doar după formarea unei majorităţi. Partidele politice trebuie să genereze o majoritate şi să instituite un guvern, în caz contrar în termen de trei luni de la prima şedinţă a legislativului, şeful statului va fi obligat să dizolve parlamentul“, a opinat Tănase.

El a adăugat că rezultatul alegerilor din 24 februarie este o oglindă a societăţii, iar un nou scrutin nu ar produce o schimbare substanţială a rezultatelor.

Share
286 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *