Eugen Rusu, adjunctul Procurorului General, ACUZAT că ar fi implicat în acțiuni de tip ”raider”

archirEugen Rusu, adjunctul Procurorului General, este acuzat de un grup acționari ai Uzinei de cărămidă  SA ”ANCHIR” din Anenii Noi că ar fi implicat în acțiuni de tip ”raider”. Potrivit autorilor, Procurorul General adjunct, Eugen Rusu  ar proteja ”interesele economice şi comerciale ale întreprinderii SA” MACON” din Chişinău, în conducerea căreia lucrează o rudă a sa” și din acest considerent ”el face abuz de funcţia deţinută, aplică traficul de influenţă, hărţuieşte prin intermediul diferitor autorităţi publice şi distruge întreprinderea SA” ANCHIR ”din Anenii Noi”.

”Cele două uzine sunt în concurenţă directă, iar scopul final al falimentării S.A. ANCHIR este preluarea ei de către afaceriştii deserviţi de Procurorului General adjunct Eugen Rusu, credem noi. Între timp, cu acest scop întreprinderii i se cauzează pierderi enorme, iar acţionarii şi angajaţii ei sunt direct afectaţi. Suntem în situaţia disperată în care vom organiza proteste cu toate familiile, lăsate fără surse de existenţă prin aplicarea acestei scheme de „raider, susțin autorii comunicatului.

Acționarii SA” ANCHIR ”din Anenii Noi au transmis presei și o serie de documente semnate de procurorul Rusu, care în opinia lor, demonstrează ”abuzurile acestuia şi a celor pe care îi serveşte”.
Potrivit autorilor comunicatului, ”Eugen Rusu şi familia sa dețin câteva imobile, între care două vile nou construite şi un apartament de lux în capitală, a căror valoare de piaţă este de circa 20 de milioane de lei”.

Anterior, procurorul Eugen Rusu a negat că ar fi implicat în în acțiunile de care este acuzat și că deține doar un imobil în Chișinău, procurat din veniturile salariale ale familiei.

Potrivit sursei noi.md, acționarii SA” ANCHIR ”din Anenii Noi au mai f[cut anterior o adresare autorităţilor Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse cu un apel prin care au cerut să li se protejeze interesele în faţa acţiunilor celor care “le capturează proprietatea cu ajutorul procurorului general adjunct al R.Moldova, Eugen Rusu”.

În cadrul unei conferinţe de presă, desfățurată la începutul acestei luni, acţionari au spus  că, în ultimii trei ani, la uzină au avut loc 200 de verificări, în rezultatul cărora cea mai prosperă întreprindere din industria de construcţii din R.Moldova și-a sistat activitatea, cu toate că dispune de producţie finită în valoare de peste 10 mil. lei.

Share
3.115 Vizualizari

One comment on “Eugen Rusu, adjunctul Procurorului General, ACUZAT că ar fi implicat în acțiuni de tip ”raider”

  1. […] ”Cele două uzine sunt în concurenţă directă, iar scopul final al falimentării S.A. ANCHIR este preluarea ei de către afaceriştii deserviţi de Procurorului General adjunct Eugen Rusu, credem noi. Între timp, cu acest scop întreprinderii i se cauzează pierderi enorme, iar acţionarii şi angajaţii ei sunt direct afectaţi. Suntem în situaţia disperată în care vom organiza proteste cu toate familiile, lăsate fără surse de existenţă prin aplicarea acestei scheme de „raider, susțin autorii comunicatului citat de infoMOLDOVA. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *