Economia Transnistriei demonstrează o creștere dinamică

În 2018, economia Transnistriei demonstrează o creștere dinamică. În perioada ianuarie-iulie, valoarea schimburilor comerciale externe ale Transnistriei a depășit $1 mlrd., cu 25% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2017.

Potrivit agenţiei INFOTAG, cu referire la serviciului de presă al autoproclamatei RMN, marți, președintele comisiei vamale din regiune Vitalii Neagu a prezentat datele privind valoarea schimburilor comerciale externe liderului Vadim Krasnoseliskii.

Potrivit lui, principalele exporturi au fost asigurate de metale şi produsele din metale, iar principalii parteneri la acest capitol sunt România și Polonia. De asemnea. primele poziții în exporturi ocupă resursele energetice, produsele alimentare şi materiile prime.

„În primele șapte luni ale anului 2018, exporturile transnistrene în Rusia au crescut cu 11%”, a spus Neagu.

La rândul său, Vadim Krasnoseliskii, a îndemnat departamentul vamal „să sporească exporturile atât către Uniunea Europeană, cât și către Uniunea Economică Eurasiatică”.

„Este necesar să încurajăm producătorii. În calitate de organ consultativ, Serviciul Vamal trebuie să explice agenților economici condițiile de realizare a comerțului cu Uniunea Europeană, Uniunea Economică Eurasiatică și Federația Rusă”.

Liderul de la Tiraspol a numit drept „piața prioritară” pentru Transnistria cea a Rusiei, deși nu a exclus interesul față de piețele europeane.

„Totul depinde de situație, de producătorul specific și de natura produselor exportate”, a spus el.

Share
255 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *