Dovada că Voronin a minţit

Vladimir Voronin a confirmat printr-o scrisoare oficială către președintele Nicolae Timofti că are nevoie în continuare de protecția din partea statului. Președinția a făcut publice copiile scanate a cererii grupului parlamentar al PCRM și a demersului deputatului Vladimir Voronin, care confirmă că este de acord cu solicitarea colegilor săi de partid, transmite Unimedia.

voro

Partidului Comuniștilor a solicitat prelungire a termenului în care Vladimir Voronin, ex-președinte al Republicii Moldova, beneficiază de protecție de stat. Deputaţii comunişti şi-au motivat cererea prin faptul că viaţa lui Vladimir Voronin ar fi în pericol.

“Să vă spun drept, nu avem nevoie de această pază cu orice preţ. Şi asta pentru că nu am conflicte cu cetăţenii. Nu cochetez. Decizia privind paza de stat aparţine fracţiunii noastre. Cum va fi mai departe, vom vedea. Fracţiunea va fi cea care se va ocupa de această chestiune. Eu nu ştiu”,  a declarat Voronin pentru presă.

Amintim că pe baza acestor solicitări președintele Nicolae Timofti a dispus, pe 30 decembrie 2013, prelungirea până pe 31 martie 2014, a termenului în care liderul PCRM beneficiază de protecție de stat.

Share
568 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *