Doscuţii între Leancă cu Barroso, Füle şi Cioloș

Prim-ministrul Iurie Leancă a vorbit astăzi la telefon cu Jose Manuel Barroso, care în această zi își încheie mandatul de președinte al Comisiei Europene, dar și cu Štefan Füle și Dacian Cioloș, cărora le expiră misiunea de comisari europeni.

IMG_8084Șeful Executivului de la Chișinău le-a mulțumit celor trei oficiali pentru sprijinul oferit în parcursul european al țării noastre. „Sunteți adevărații prieteni ai Moldovei și, fără contribuția dumneavoastră personală, țara noastră nu ar fi înaintat atât de repede în drumul său spre Uniunea Europeană”, le-a spus Iurie Leancă.

Premierul a apreciat în mod special contribuţia Comisiei Europene în vederea semnării Acordului de Asociere și crearea Zonei de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, aprobarea deciziei privind ridicarea vizelor europene pentru cetățenii țării noastre, dar şi dublarea cotelor de export pentru fructele autohtone pe piața comunitară.

„Asocierea politică şi integrarea economică cu Uniunea Europeană, călătoriile fără vize, sprijinul politic şi cel financiar pentru susţinerea reformelor de modernizare a Moldovei, dar mai ales recunoaşterea clară a perspectivei europene ne vor permite să avansăm pe parcursul mandatului noii Comisii Europene în parcursul nostru”, a subliniat Iurie Leancă.

La rândul lor, cei trei oficiali europeni și-au exprimat convingerea că țara noastră va înainta pe calea integrării europene.

Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia Europeană va fi condusă de Jean-Claude Junker, considerat un bun prieten al Republicii Moldova. Noua echipă are şapte vicepreşedinţi şi, pentru prima oară, un prim-vicepreşedinte. Dintre cei 28 de membri ai Comisiei Europene, nouă sunt femei, iar trei dintre ele – vicepreşedinţi.

Share
1.793 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *