Dosarul Grigorciuc, trimis în judecată

Pavel Grigorciuc riscă amendă sau până la cinci ani închisoare pentru huliganism, săvârşit în stare de recidivă. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

Potrivit probatoriului, în după-amiaza zile de 21 martie, aflându-se în Parcul „Ştefan cel Mare” din capitală, inculpatul l-a agresat verbal cu cuvinte necenzurate şi jignitoare pe parlamentarul Sergiu Sârbu, după care l-a apucat de haină şi i-a aplicat, în mod intenţionat, o lovitură cu mâna în regiunea feţei, continuând să-l insulte. Incidentul a avut loc în prezenţa colegilor victimei, dar şi altor persoane care se aflau în locul public. În urma acţiunilor ilegale ale agresorului, victima a fost internată în spital cu vătămări corporale, calificate de către experţii medico-legişti ca fiind uşoare.

Inculpatul, în vârstă de 29 de ani, a ajuns în atenţia organelor de drept încă acum cinci ani. Astfel, în primăvara anului 2015, el a fost condamnat la amendă penală după ce a bătut şi insultat un cetăţean german într-un local din capitală, deteriorând şi mai multe bunuri. Până în prezent, acesta se eschivează de la achitarea amenzii penale, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale.

O altă condamnare pentru dezordinile în masă şi violenţele la sediul Procuraturii Generale din septembrie 2016. Atunci, inculpatul, împreună cu alte şase persoane au compărut pe banca acuzaţilor pentru organizarea, conducerea şi participarea activă la săvârşirea acţiunilor ilegale, au chemat la nesupunere violentă activă la cerinţele legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi au aplicat violenţa, inclusiv cu utilizarea unor obiecte în calitate de arme. Pentru aceste acţiuni, inculpatul a fost condamnat la trei ani şi şase luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de patru ani.

De asemenea, din anul 2014 şi până în prezent acesta şi-a completat şi cazierul contravenţional cu patru contravenţii pentru o serie de acţiuni huliganice, ultragieri şi alte acţiuni violente, pentru care a fost pedepsit de către instanţele naţionale cu amenzi, la fel neachitate de făptaş până în prezent.

Share
371 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *