Dodon va efectua vizite în Turcia și Rusia

Președintele Igor Dodon va efectua o vizită în Turcia pe 29 octombrie, când este sărbătorită Ziua Națională a acestei țări. Totodată, pe 31 octombrie, șeful statului va merge într-o vizită oficială în Federația Rusă, transmite IPN.

Igor Dodon a spus că a primit invitația de a vizita Turcia în cadrul vizitei președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Republica Moldova. „Vom colabora și mai departe cu Turcia. Peste o săptămână Erdogan m-a invitat la inaugurarea unuia dintre cele mai mari aeroporturi din lume, la Istanbul, el va fi deschis pe 29 octombrie, de Ziua Națională a Turciei”, a declarat președintele în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Igor Dodon spune că vizita lui va avea loc imediat după întâlnirea lui Recep Tayyip Erdogan cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, președintele Rusiei, Vladimir Putin și președintele Franței, Emmanuel Macron. Șeful statului spune că a avut o rugăminte către președintele turc în ceea ce privește întrevederea lui Erdogan cu cei trei lideri și că despre acest lucru va discuta în cadrul vizitei sale în Turcia.

Despre vizita oficială în Federația Rusă, șeful statului spune că va avea o întrevedere cu președintele rus, Vladimir Putin. De asemenea, echipa președintelui va avea întrevederi cu reprezentanții Dumei de Stat a Rusiei. Președintele a menționat că în cadrul întrevederii ar putea discuta cu partea rusă despre liberalizarea exportului pentru unele tipuri de mărfuri moldovenești, problema migranților.

Totodată, Igor Dodon va merge cu o vizită și la Paris pe 10-11 noiembrie, când va avea loc un summit consacrat încheierii primului război mondial la care vor participa liderii mondiali. De asemenea, șeful statului spune că în viitorul apropiat va avea întrevederi și cu conducerea Austriei.

Igor Dodon spune că în cadrul vizitelor le prezintă principalilor parteneri externi poziția președinției privind cele mai importante chestiuni ale politicii interne și externe și ale reglementării transnistrene.

Share
230 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *