Majoritatea întreprinderilor de stat nu înregistrează profit

Vicepremierul Valeriu Lazar, ministru al Economiei, a avut ieri o întrevedere cu Thierry Repentin, ministru delegat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Franceze, în timpul căreia au efectuat un schimb de opinii privind dialogul RM-UE şi relaţiile bilaterale moldo-franceze.

images (1)Din totalul celor 1530 de întreprinderi de stat, 1289 nu activează, iar din cele 241 care activează, circa 100 generează, an de an, doar pierderi. Declarații în acest sens au fost făcute de șeful Fiscului, Ion Prisăcaru, în cadrul unei mese rotunde cu participarea reprezentanților ministerelor responsabile de gestionarea întreprinderilor de stat.

Acesta mai spune că fost făcute astăzi, de şeful întreprinderile de stat, aflate în gestiunea ministerelor, activează ineficient, iar ponderea lor la acumularea de venituri la bugetul public este nesemnificativă.

Deseori, gestionarea acestor companii se face cu grave abateri de la lege, menţionează Prisăcaru, precizând că se atestă cazuri de evaziune fiscală, cum ar fi achitarea salariilor în plic etc. Mai mult, foarte multe întreprinderi sunt, de fapt, falimentare.

In acelaşi context, şeful Fiscului a declarat că se impun acţiuni imediate pentru a redresa situaţia. „In situaţia în care agentul economic de stat nu demonstrează niciun indiciu că lucrurile ar putea fi schimbate în bine şi, an de an, generează pierderi substanţiale, nu achită impozite etc., atunci această întreprindere trebuie să fie declarată, prin procedură, insolvabilă, chiar în pofida anumitor riscuri cu caracter social”, a declarat ificialul.

Economist

Share
554 Vizualizari

One comment on “Majoritatea întreprinderilor de stat nu înregistrează profit

  1. Nic says:

    nu se vrea ca sa fie profitabile . Se face tot posibilul pentru a le falimenta si a le privatizape nimic. Acest lucru este facut de catre Ministerul Economiei care numai al Economiei nu poti sa-l numesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *