DIP lansează acuzații dure la adresa procurorului Pântea

pantea1Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) îi cere prim-adjunctului procurorului general Andrei Pântea să renunţe la acuzaţiile pe care le-a adus unor angajaţi ai instituţiei, menţionând că aceasta reprezintă o încălcare a prezumţiei nevinovăţiei.

Într-un comunicat difuzat presei, după briefingul de luni al lui Pântea, DIP îi solicită procurorului  ”să se abţină de careva învinuiri, aduse în public, preluînd astfel rolul puterii judecătoreşti”.

Luni Pântea a declarat că ar fi şantajat, sugerând că ar fi implicaţi şi angajaţi ai DIP, deoarece ar fi refuzat să claseze dosarul ”Makena”. El a subliniat că în subordinea Procuraturii Generale există cauze penale inclusiv pe numele unor angajați ai Departamentului Instituții Penitenciare din subordinea Ministerului Justiției.

DIP respinge acuzaţiile: ”Colaboratorii acuzaţi în acest caz pledează nevinovaţi, deţinînd probe suficiente pentru a demonstra instanţei de judecată că acţiunile acestora pe parcursul activităţii lor în cadrul Sistemului Penitenciar s-au desfăşurat în limita normelor legale.  Cu referire la presupusele constrîngeri asupra deţinutului Ţigănaş I., cu scopul de a-l „impune să declare informaţii eronate şi calomnioase” în privinţa şoferului procurorului Andrei Pântea, referitor la estorcarea unor sume de bani în schimbul eliberării deţinutului de răspundere penală, acestea, cu siguranţă, pot fi considerate nefondate. Învinuirile aduse Departamentului în cadrul briefing-ului nu pot fi interpretate altfel decît ca fiind însinuări abuzive, prin care se încearcă stabilirea unei legături între două fapte ce nu au nici o tangenţă între ele”, potrivit comunicatului.

Scandalul dintre Pântea şi DIP a pornit după informaţiile apărute în presă, potrivit cărora prim-adjunctul procurorul general şi-ar fi favorizat şoferul într-un caz în care acedsta ar fi luat mită pentru a-l proteja pe făptaşul unui dublu omor.

Share
1.386 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *