Decizie inedită pentru politica molovenească! Plahotniuc renunţă la mandatul de deputat şi le pregătește surprize comuniștilor

plahotniuc2Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat a anunţat luni că renunţă la mandatul de deputat, a declarat că va acorda şi în continuare sprijin Coaliţiei Pro-Europene pentru a contribui la eficientizarea activităţii acesteia.

”În următoarea perioadă voi desfăşura mai multe activităţi care ţin de întărirea şi optimizarea activităţii CPE în aşa fel încât să nu mai fie vulnerabilă la aceste tentative disperate ale comuniştilor de de a declanşa o nouă criză politică”, a declarat Plahotniuc.

El a menţionat că va organiza mai multe întrevedei cu populaţia Republicii Moldova, pentru a-i explica realizările înregistarte de către coaliţiile democatice dar şi a a-i prezenta care mai sunt problemele. ”Mă retrag pentru că vreau să-mi dedic timpul întâlnirilor cu oamenii. Este timpul ca să înţeleagă că care sunt realizările dar care sunt şi problemele. Dacă îi vom lăsa pe comunişti să-i manipuleze pe oameni riscăm să ne alegem cu oameni care nu mai cred în nimic nici măcar la viitor”, a declarat Plahotniuc.

El a precizat că renunţă doar la funcţia de deputat, dar nu se retrage din politică şi din Partidul Democrat. ”Este o îndepărtare de parlament, dar şi o apropiere de oameni”, a declarat Vlad Plahotniuc.

În briefingul său, Vlad Plahotniuc a precizat că nu a intrat în politică pentru a se îmbogăţi sau pentru a obţine putere şi avantaje politice. ”Politica nu avea ce-mi oferi în plus faţă de ceea ce aveam deja. Nici măcar nu cunosc prea bine care sunt aceste privilegii. Practic nu am făcut uz de beneficiile pe care mi le asigura funcţia de prim vicepreşedinte al parlamentului. Nu am folosit maşina, benzina de la stat. Salariul de deputat mergea direct ca o donaţie la o familie cu mulţi copii. Dacă este să vorbim despre politică şi manadtul de deputat în termen de satisfacţii – mi-a oferit o posibilitate unică să cunosc oamenii de la cei simpli de la ţară, până la cei mai înalţi oficiali din lume. Acest lucru mi-a dat posibilitat să învăţ lucruri utile de la ei”, a declarat Vlad Plahotniuc.

El a declarat că pe lângă un program de întruniri cu oamenii, va iniţia şi câteva proiecte sociale ce ţin de deschiderea unor magazine sociale pentru persoanele dezavantajate şi de cosntrucţia ed locuinţe sociale.

Share
2.660 Vizualizari

One comment on “Decizie inedită pentru politica molovenească! Plahotniuc renunţă la mandatul de deputat şi le pregătește surprize comuniștilor

  1. Olga says:

    Daca va merge prin sate cum a si spus, oamenii vor avea ocazia sa-l cunoasca si sa-si schimbe parerea despre el. Azi eu am apreciat sinceritatea si intentiile dumnealui si astept sa vad implimentarea proiectelor sociale de care a anuntat. PDM este partid social-democrat, si tara are nevoie de proiecte sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *