Curățarea democraților

lookbackSurprize, surprize…

Interesante mişcări în PDM. Dimineaţa a început-o Valeriu Guma, cu anunţul-surpriză că se retrage din Parlament, dar – atenţie! – nu doar din Legislativ, ci şi din PDM. Dacă mă şi aşteptam că va pleca din Parlament, cu siguranţă, nu credeam că va părăsi şi Partidul Democrat.

Cine l-a sfătuit să facă asta sau, dacă a decis singur, merita felicitări! Daca se retrăgea doar din Parlament, ar fi rămas atât el vulnerabil, cât şi partidul. Iată o acţiune inteligentă pentru ambele părţi. Păcat că nu a fost făcută mai devreme, câştigurile ar fi fost mai mari.

Давай, до свидания!

Ziua a continuat la fel de interesant. Acum, am aflat că la Consiliul Naţional Politic al PDM s-a decis exluderea din partid a celor care au participat la referendumul ilegal din Găgăuzia! Hopa! Dar surprizele nu s-au terminat nici aici! Vine o altă ştire că propunerea a fost făcuta chiar de Vlad Plahotniuc – ultimul la care mă aşteptam să o facă, cunoscută fiind implicarea lui în construirea organizaţiei de partid în Găgăuzia.

Dincolo de acţiuni care ţin de curăţarea imaginii PDM, acest partid a făcut într-o singură zi câteva mişcări inteligente şi foarte utile pentru campania electorală ce urmează. Şi este posibil ca acesta să fie doar începutul.

Ion Manole

Share
399 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *