Cui ar aparține „cheița de aur” în formarea coaliției de guvernare?

Preşedinta Partidului Socialiştilor (PSRM), Zinaida Greceanîi, a declarat că „cheiţa de aur” în formarea coaliţiei de guvernare în Moldova aparţine socialiştilor. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta ea a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24, a cărui difuzare este interzisă în Moldova.

„Cheiţa de aur aparţine socialiştilor, pentru că noi avem 35 de mandate. Parlamentul și Guvernul nu trebuie să fie temporare, după cum doresc cei de dreapta, şi Moldova nu trebuie să meargă în alegeri anticipate. Poporul nu aceasta așteaptă, poporul vrea ceva permanent, de acest lucru are nevoie mai ales economia noastră, care depinde de stabilitatea politică”, a spus liderul PSRM.

Ea a amintit că socialiștii și-au prezentat condițiile blocului de dreapta ACUM: PSRM trebuie să deţină funcţia de președinte al Parlamentului, de ministru al Apărării, de ministru al Afacerilor Interne și de ministru al Afacerilor Externe.

„Totodată, avem unele proiecte de lege, care, în opinia noastră, ar trebui adoptate. Este vorba despre ridicarea interdicției de difuzare a programelor informaţional-analitice ale posturilor ruseşti de televiziune și radio, adoptarea unei noi legi care să confirme statutul de limbă rusă ca limbă de comunicare interetnică în republică. Avem blocul de proiecte sociale, precum și blocul instituțional, care prevede întoarcerea atribuțiilor Președintelui RM care au fost reduse de regimul Partidului Democrat. Vom insista de acceptarea acestor condiții”, a subliniat Greceanîi.

În același timp, ea nu a dat un răspuns clar despre o eventuală coaliție a socialiștilor cu Partidul Democrat.

„Am făcut o ofertă blocului ACUM. Împreună avem 61 mandate și putem alege speakerul și forma Guvernul. Ei au declarat deja că nu se vor uni niciodată cu Partidul Democrat. Prin urmare, ei pot negocia doar cu noi. Dar acest lucru nu înseamnă că ei trebuie doar să ceară”, a declarat președinta PSRM.

Ea și-a exprimat regretul în legătură cu incapacitatea de negociere a partidelor de dreapta, care înaintează condiții și nu doresc să creeze o coaliție de guvernământ și să aprobe componența Guvernului.

„Nu ştiu de ce, partidele noastre de dreapta din cadrul blocului ACUM, care au obţinut doar 26 de mandate, au decis că lor trebuie să le aparțină întreaga putere. Poziția PSRM este clară pentru toţi: trebuie să negociem”, a subliniat Greceanîi.

Share
292 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *