A crescut numărul plăților neformale în școli

Părinţii copiilor care învaţă în instituţiile de învăţămînt preuniversitar au achitat în anul 2012 plăţi neformale în valoare de circa 288 mln de lei, mai mult cu aproximativ 35% faţă de anul 2006. Datele au fost incluse într-un studiu sociologic prezentat astăzi.GetFile (1)

Studiul “Plăţi formale şi neformale achitate de către părinţi în instituţiile de învăţămînt preuniversitar” relevă că media plăţilor neformale anuale per elev în mediul urban este de 1500 de lei şi depăşeşte de peste patru ori media plăţilor efectuate în mediul rural. Mai mult de jumătate din părinţi îşi motivează plăţile din cadrul asociaţiilor părinteşti prin “plătesc toţi, plătim şi noi”. Potrivit studiului, doar 38% dintre părinţi cunosc cum sînt cheltuiţi banii pe care îi plătesc în cadrul şcolii.

În ansamblu pe ţară, nivelul de transparenţă a activităţii financiare a asociaţiilor de părinţi este foarte jos, iar bugetul a fost făcut public de doar cîteva asociaţii, conform studiului. 20 la sută dintre participanţii la studiu susţin că plăţile cerute în cadrul şcolii reprezintă o sumă mare pe care nu şi-o pot permite. Alte 35 la sută dintre respondenţi spun că fac eforturi financiare pentru a achita aceşti bani.

Pe de altă parte, marea majoritate a părinţilor care au participat la studiu sînt nemulţumiţi de calitatea studiilor pe care le obţin copiii lor. Aceştia sînt deranjaţi de programul de studii prea încărcat, dotarea tehnico-materială insuficientă, modul de organizare a examenelor de bacalaureat.

Plăţile neformale includ sumele plătite neoficial de către părinţi, cele mai frecvente fiind pentru cadouri pentru cadrele didactice, note mai bune, examene, lecţii particulare, reparaţii în şcoală sau clasă. Studiul a fost efectuat de Institutul de Politici Publice şi “CBS-AXA” sub îndrumarea metodologică a Ministerului Educaţiei şi cu suportul financiar al fundaţiei Soros Moldova. Studiul s-a desfăşurat în lunile decembrie 2012 – ianuarie 2013 pe un eşantion de 1107 respondenţi şi este reprezentativ la nivel naţional. Marja de eroare este de 3%.

MOLDPRES.

Share
509 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *