Corneliu Gurin propus de Marian Lupu la funcţia de procuror general

gurin2Preşedintele parlamentului Marian Lupu l-a propus astăzi în mod suprinzător pe Corneliu Gurin cunoscutul analist politc şi expert în drept la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT la funcţia de procuror general.

Marian Lupu a explicat în cadrul unor declaraţii de presă că Vitalie Pârlog nu avea susţinerea necesară din partea parlamentului pentru a fi numit în această funcţie de aceea a luat decizia de a-l propune pe Gurin, care a fost preşedintele comsiiei de selectare a candidatului.

Potrivit şefului legislativului, din discuţiile purtate cu fracţiunile parlamentare, ar exista susţinerea necesară pentru acest candidat. El a anunţat că va propune chiar astăzi comisiei juridice să examineze această propunere şi dacă va exista susţinerea necesară nu a exclus că această chestiune ar putea fi discutată în parlament chiar săptămâna aceasta, scrie hotnews.md.

Lupu a avut doar cuvinte de laudă pentru Gurin, care vine din mediul societăţii civile ”Îl cunosc de aproape 10 ani. Este un bun profesionist, o persoană echilibrată, care nu şi-a pătat numele, o persoană integră”, a declarat Lupu, menţionând şi că i-a atras atenţia şi faptul că Gurin se bucură de respectul specialiştilor în domeniu, care l-au propus la funcţia de preşedinte al comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror general

Marian Lupu a accentuat că procurorul general trebuie numit în cel mai scurt timp deoarece instituţia nu are un conducător de trei luni.

Amintim că fostul procuror general Valeriu Zubco şi-a dat demisia în urma scandalului legat de vânătoarea de la Pădurea Domnească

Share
1.755 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *