Corman către Narîșkin: Integrarea europeană și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu partenerii Est trebuie să reprezinte două procese complementare

Relațiile moldo-ruse, în special cooperarea pe dimensiunea parlamentară, au fost discutate în cadrul unei întâlniri dintre Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Corman și Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîșkin.unnamed

Corman a participat în seara zilei de astăzi la reuniunea Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI, care s-a întrunit pentru a discuta agenda celei de-a 39-a Ședințe plenare a AIP a CSI, care va avea loc mâine, 29 noiembrie curent, potrivit unui comunicat al Direcției Comunicare și relații publice a Parlamentului.

La întâlnirea cu Narîșkin, Președintele Parlamentului a vorbit despre consolidarea relațiilor de cooperare dintre cele două țări. Speakerul a reiterat disponibilitatea Parlamentului de la Chișinău pentru dinamizarea dialogului la nivelul comisiilor parlamentare de profil, a grupurilor de prietenie, Comisiei interparlamentare de colaborare dintre Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Federală a Federației Ruse, inclusiv prin organizarea de vizite oficiale bilaterale ale președinților legislativelor celor două țări.

Președintele Parlamentului a menționat că integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu partenerii tradiționali din Est trebuie să reprezinte două procese complementare.

 

Share
709 Vizualizari

One comment on “Corman către Narîșkin: Integrarea europeană și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu partenerii Est trebuie să reprezinte două procese complementare

  1. Vasile says:

    Actuala Coalitie de Guvernare a abordat calea evident optima pentru dezvoltarea si progresul in RM!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *