Citește cu atenție! Ghid practic în caz de CUTREMUR

cutremur_89620700Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului, profesorul Gheorghe Mărmureanu combate recomandarea din ghidul de protecţie în caz de cutremur adresat elevilor, potrivit căreia, în caz de seism, aceştia trebuie să se adăpostească sub băncile din clase.

„Dacă eşti elev şi cade planşeul când eşti sub bancă, planşeul distruge banca şi o duce până la pământ şi capul omului îl face…“, a explicat Mărmureanu.

De asemenea, acesta susţine că este imposibilă transmiterea unui mesaj de alertare în masă prin sms, privind producerea unui cutremur la toţi utilizatorii de telefoane mobile din România. „Sunt peste 14 milioane de telefoane (mobile – n.r.) în ţara asta. Daţi-mi mie un operator din lumea asta care să transmită 14 milioane de semnale nu secvenţial, ci instantaneu“,a spus Gheorghe Mărmureanu prezent în emisiunea „După 20 de ani“ difuzată de postul de televiziune PRO TV.

Profesorul a explicat însă că românii îşi pot da seama că urmează un seism puternic când mişcarea pământului se face mai întâi pe verticală. „Unda seismică se propagă mai repede pe verticală decât pe orizontală, ceea ce reprezintă un indiciu privind iminenţa unui cutremur mare. CÂND ŞTIM CĂ SEISMUL ESTE PUTERNIC Mişcarea pe orizontală transportă cam 70% din energia seismică. În momentul când lumea simte mişcarea pe verticală, trebuie să ştie că în maximum 10-15 secunde urmează mişcare pe orizontală, deci e cutremur puternic. E o informaţie foarte importantă constatată de noi“, a declarat profesorul Mărmureanu, care a adăugat că în curând va avea loc un cutremur adânc, care va fi simţit puternic în Focşani, Bacău, Iaşi şi mai puţin în Bucureşti. „Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip ’40 sau poate să fie tip 1802“, a spus Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

RECOMANDĂRI GREŞITE La emisiunea „După 20 de ani“ a fost prezent şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, care a declarat că profesorul Mărmureanu i-a dat un material cu recomandări despre cum trebuie să reacţionăm în momentul în care începe un cutremur. „Nu te duci sub un obiect, ci te duci lângă un obiect, te întinzi pe jos şi aştepţi“, a explicat Arafat care a adăugat că autorităţile urmează să stabilească foarte clar mesajele privind protecţia în caz de cutremur ce urmează să fie comunicate, pe scară largă, populaţiei. „Şi eu ştiam, la un moment, că trebuie să mă duc sub un obiect.

Acum, dânsul (prof. Mărmureanu – n.r.) vine şi îmi spune: Nu! Uită-te aici ce se spune, e un material care spune mai bine să nu te duci sub un obiect, ci lângă el“, a mărturisit secretarul de stat. Raed Arafat a mai spus că populaţia s-ar putea obişnui cu mesaje „clare şi liniştite“ legate de cutremure aşa cum se întâmplă în cazul celor de tipul „nu mâncaţi sare, nu exageraţi cu grăsimile“. „Ceea ce trebuie să facem acum este să începem un proces continuu care să facă toată lumea conştientă că acest lucru (un cutremur de magnitudine mare – n.r.) este posibil oricând. Nu este nici mâine, nici poimâine, nici răspoimâine, nimeni nu ştie. Nu este un motiv de panică, dar trebuie să fim pregătiţi şi să ştim cum să acţionăm“, a mai spus secretarul de stat. În ceea ce priveşte intervenţiile medicale, demnitarul a menţionat că fiecare judeţ în parte are un vehicul complet dotat cu echipamente pentru descarcerare şi intervenţie, punctând că dacă un cutremur major ar avea loc în Capitală, ajutorul ar veni din partea judeţelor alăturate.

Tot ieri, primarul Sorin Oprescu a anunţat că cei mici vor învăţa cum să se comporte în caz de cutremur într-un container special care simulează seisme şi care va fi „plimbat“ prin toate unităţile de învăţământ. ; MIŞCAREA PE ORIZONTALĂ ANUNŢĂ PERICOLUL Unda seismică se propagă mai repede pe verticală decât pe orizontală, ceea ce reprezintă un indiciu privind iminenţa unui cutremur mare. Concret, mişcarea pe orizontală transportă cam 70% din energia seismică. În momentul când oamenii simt mişcarea pe verticală, trebuie să ştie că în maximum 10-15 secunde urmează mişcare pe orizontală, deci e cutremur puternic. Sâmbătă ne-am zguduit ultima oară Mai multe cutremure au zguduit România în ultimul an. Cel mai recent s-a produs chiar sâmbătă seară, la 18.56, în zona Vrancea şi a avut magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter. Pe 6 octombrie, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova. Anul acesta, în Vrancea s-au mai produs şapte cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, pe 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade). Decalogul lui Doug Copp Expertul Doug Copp, şeful Salvării şi managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internaţionale de Salvare (ARTI), specializat în dezastre naturale şi în salvarea de vieţi, a publicat zece reguli de aur pentru supravieţuirea în caz de cutremur major. Printre altele, specialistul, care de-a lungul carierei a intrat în sute de clădiri prăbuşite pentru a salva oameni, susţine că teoria potrivit căreia în caz de cutremur este bine să ne adăpostim sub o masă sau sub tocul uşii este total greşită.

Cele 10 reguli de supravieţuire în caz de cutremur au fost scrise de Copp din experienţa sa de salvator. Oamenii care se pun sub obiecte, ca birouri sau maşini, sunt întotdeauna zdrobiţi. Poţi supravieţui într-un mic gol. Du-te lângă un obiect, lângă o canapea, lângă un obiect mare şi voluminos, care se va comprima într-o oarecare măsură, dar care va lăsa un gol lângă el. Clădirile din lemn sunt cele mai sigure imobile în caz de cutremur. Motivul: lemnul este flexibil şi se mişcă cu forţa cutremurului. Dacă acea clădire din lemn se prăbuşeşte, sunt create mari goluri de supravieţuire. În plus, clădirile din lemn au mai puţină greutate concentrată care se poate prăbuşi. Pe de altă parte, clădirile din cărămizi se vor sparge în cărămizi individuale. Acestea vor cauza multe răni, dar mai puţine trupuri zdrobite decât lespezile din beton Dacă eşti în pat, pe timp de noapte şi apare un cutremur, pur şi simplu rostogoleşte-te jos. Un vid de siguranţă va exista în jurul patului.

Dacă apare un cutremur în timp ce te uiţi la televizor şi nu poţi scăpa uşor ieşind pe geam sau pe uşă, întinde-te jos şi ghemuieşte-te în poziţie fetală, lângă canapea sau un obiect mare. Toţi cei care se aşază sub uşa de la o intrare când clădirea se dărâmă sunt omorâţi. Dacă stai sub tocul uşii şi acesta cade înainte sau înapoi, vei fi zdrobit de tavanul de deasupra. Dacă tocul cade în părţi, vei fi tăiat în două de intrarea uşii. În oricare din cazuri vei fi omorât. Niciodată să nu mergi la scări. Scările au un moment de frecvenţă diferit (se leagănă separat de partea principală a clădirii). Acestea şi restul clădirii se lovesc reciproc până când are loc prăbuşirea scărilor. Oamenii care se duc pe scări înainte să se prăbuşească sunt mutilaţi oribil şi cei mai mulţi mor. Mergeţi lângă zidul exterior al clădirilor sau în afara lor dacă este posibil – este mult mai bine să fii lângă exteriorul unei clădiri decât în interior.

Cu cât eşti mai în interior faţă de perimetrul exterior al clădirii, cu atât este mai mare probabilitatea ca drumul tău de scăpare să fie blocat. Oamenii din interiorul vehiculelor sunt zdrobiţi când şoseaua de deasupra cade peste maşinile în care aceştia se află. Supravieţuirea este mai sigură dacă ieşiţi afară şi vă intindeţi lângă autovehicul. Maşinile zdrobite au goluri de aproximativ 1,5 m lângă ele. Am descoperit, în timp ce mă târam înăuntrul unei redacţii şi al altor instituţii cu multă hârtie, că hârtia nu se tasează. Se găsesc goluri mari în jurul teancurilor de hârtie. Aşadar, data viitoare când priviţi clădiri prăbuşite, număraţi triunghiurile formate din corpurile de construcţie fracturate. Sunt peste tot. Este ceea ce eu numesc Triunghiul Vieţii. Zona care te poate salva în caz de cutremur.

Share
698 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *