Ce crede Dirk Schuebel

shubelȘeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, susţine că în situaţia creată după hotărârea de luni a Curţii Constituţionale există două posibilităţi: fie preşeditnele va relansa o nouă procedură şi va desemna un alt candidat pentru poziţia de prim-ministru – unul care să întrunească susţinerea majorităţii în parlament, – fie că vor avea loc alegeri anticipate.

Solicitat de Adevărul, Dirk Schuebel a evitat să răspundă care ar fi opţiunea mai bună, menţionând doar că trebuie să fie cea care ar contribui la reinstaurarea cât mai rapidă a stabilităţii. „Nu sunt eu în postura să judec în acest sens şi să dau sfaturi. Este o decizie ce trebuie să fie luată de factorii politici. Ceea ce este important este ca soluţia să fie luată rapid, pentru ca să fie reinstaurată stabilitatea“, a menţionat oficialul european, citat de hotnews.md.

Ambasadorul UE şi-a exprimat speranţa că, indiferent cum vor evolua lucrurile, bunele relaţii cu UE vor fi menţinute şi se va continua procesul de negocieri pe marginea acordurilor vitale pentru Republica Moldova. „Sper că oricare ar fi rezultatul, procesul de reforme va fi continuat cu aceeaşi viteză şi obiectivele pe care ni le-am asumat vor fi realizate. Asta înseamnă, în primul rând, că va fi finalizat lucrul asupra acordului de asociere, a celui de liber schimb aprofundat şi comprehensiv, precum şi dialogul privind liberalizarea regimului de vize, a afirmat Dirk Schuebel.

Întrebat dacă eventualele alegeri parlamentare anticipate ar amâna parafarea şi semnarea acordurilor, oficialul UE a precizat pentru Adevarul: „Noi sperăm că lucru va fi continuat, chiar şi dacă nu va fi instituit un nou guvern în timpul apropiat. Negociatorii-şefi trebuie să-şi continue lucrul, astfel încât la summitul din noiembrie de la Vilnius să putem obţine obiectivele noastre comune”.

Luni, Curtea Constituţională a decis cu unanimitate de voturi că preşedintele Nicolae Timofti trebuie să desemneze un premier interimar şi un alt candidat la funcţia de prim-ministru, decât Vlad Filat. Curtea şi-a motivat hotărârea prin faptul că guvernul Filat II a fost demis de Parlament din cauza unor suspiciuni de corupţie.

Share
1.430 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *