CCM: Sistemul electoral nu poate fi schimbat în cadrul alegerilor electorale anticipate

Sistemul electoral poate fi modificat în intervale de timp mai mici decât o legislatură completă, dar noul sistem nu poate fi implementat în cazul alegerilor parlamentare anticipate. Decizia a fost pronunţată de Curtea Constituţională în urmă sesizării a celor trei deputaţi independenţi, cu privire la interpretarea unor articole din Constituţie, relatează Radio Moldova.

„Curtea Constituţională hotărăşte: 1. Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale de timp mai mici decât o legislatură completă. Noul sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, ci numai în cadrul alegerilor parlamentare ordinare cu condiţia ca modificarea să aibă loc cu cel puţin un an înainte de alegeri. 2. Modificarea frecventă sau târzie a normelor care guvernează procesul electoral pot dezavantaja alegătorii, concurenţii electorali şi partidele, existând riscul dreptului de a fi ales. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale, Mihai Poalelungi.

Deputatul independent, Alexandr Oleinic, a precizat că sesizarea la Curtea Constituţională a fost depusă pe motiv că unele formaţiuni pledează pentru schimbarea sistemului electoral în cazul eventualelor alegerilor anticipate.

Vicepreşedintele Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Alexandru Slusari, susţine că decizia de azi a Curţii Constituţionale care permite organizarea alegerilor anticipate doar în baza sistemului electoral actual, adică cel mixt, a fost una aşteptată.

Radio Moldova Actualităţi relatează că vicepreşedintele PDM, ex-preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat zilele trecute, într-un interviu pentru realitatea.md, că ,,legislaţia şi tot ce înseamnă lege are o anumită logică, dacă procesul a fost pornit, adică alegerile parlamentare din februarie, cu un anumit sistem şi dacă ceva nu s-a realizat şi se repetă alegerile, ele trebuie organizate în acelaşi sistem. De altfel, sunt schimbate regulile în timpul jocului”.

Decizia CCM a venit ca urmare a sesizării depuse de către cei trei deputaţi independenţi din Parlament: Ion Groza, Alexandr Oleinic şi Viorel Melnic.

Share
303 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *