Category: Social

Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate și duse la o parcare specială

Mașinile parcate neregulamentar sau ale căror șoferi au fost prinși băuți la volan urmează a fi evacuate și transportate la o parcare specială contra plată, potrivit Ziarului Național.

Conform unui proiect de lege aprobat de Guvern pe 23 mai, mașina șoferului aflat la volan în stare de ebrietate va fi transportată la o parcare specială în cazul în care șoferul nu este însoțit de către o persoană care este capabilă să conducă ori nu va găsi o persoană care să urce la volan în locul lui.

Prevederile documentului se referă și la cazurile în care mașina a fost lăsată în loc interzis sau staționarea acesteia poate genera un pericol pentru interesul public. Citeste mai departe …

Share

Consumatori din toată ţara pot depune plângeri pentru produsele neconforme

20 de boxe pentru colectarea petiţiilor de la consumatori au fost instalate în mai multe centre comerciale din Republică. Prin această acţiune Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) îşi doreşte să fie mai aproape de consumatori şi să responsabilizeze agenţii economici, relatează Radio Moldova Actualităţi.

„Boxele sunt instalate în urma unui studiu efectuat de către inspectorii din teritoriu în locurile cu cel mai mare flux de consumatori. Menirea acestor boxe este ca să-i permitem consumatorului ca atunci când a cumpărat un produs neconform a sesizat organele competente. Boxele sunt sigilate, consumatorul se apropie și completează un blanc, care îl va introduce înăuntru. Citeste mai departe …

Share

Campanii de advocacy și asistență juridică pentru persoanele cu dizabilități din regiuni

Persoanele cu dizabilități continuă să se confrunte cu numeroase probleme sistemice la nivel local, de la lipsa rampelor la intrarea în instituții publice, până la procesul deficitar de stabilire a dizabilității de către organele responsabile. Mai multe grupuri de inițiativă au inițiat mini-campanii de advocacy în cadrul „Proiectului de sprijinire a asistenței juridice primare accesibile pentru persoane cu dizabilități din regiunile Moldovei”, lansat de Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD). Rezultatele proiectului au fost prezentate marți, 22 mai, în cadrul unei conferințe, transmite IPN.

Potrivit directorului executiv al Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD), Vitalie Meşter, obiectivele din cadrul proiectului s-au axat pe două domenii strategice: asigurarea accesului la asistență juridică primară pentru persoanele cu dizabilități și aducerea unei schimbări pozitive a mediului înconjurător pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv prin accesibilizarea la diferite instituții, obiecte de menire socială, instituții educaționale. Pentru realizarea campaniilor de advocacy la nivel local au fost implicați 15 promotori din șase regiuni din Moldova: Ungheni, Fălești, Orhei, Cantemir, Comrat, Ceadîr-Lunga. Citeste mai departe …

Share

Fiecare al doilea moldovean este supraponderal sau obez, studiu

În Republica Moldova circa 50% dintre persoanele care au vârsta peste 18 ani sunt supraponderale sau obeze. Ponderea persoanelor obeze este mai mare în mediul urban, în comparație cu mediul rural. Fenomenul este caracteristic mai mult femeilor decât bărbaților. Datele sunt oferite de Agenţia Națională de Sănătate Publică, în contextul în care în a treia sâmbătă a lunii mai este marcată Ziua Europeană de prevenire a obezității.

Statisticile reflectă situația din anul 2013, fiind ultimele date disponibile. Potrivit unui comunicat de presă, citat de IPN, obezitatea crește proporțional vârstei, de la 1% în grupul de vârstă de 18-24 de ani, până la 25% în grupul de vârstă de 45-65 ani, după care descrește. Cauza obezităţii, spun medicii, este consumul scăzut de fructe şi legume. 66,6% dintre moldoveni consumă mai puţin de cinci porţii de fructe şi legume pe zi. Modul sedentar de viaţă este caracteristic pentru aproape 60 la sută din populația Republicii Moldova cu vârsta de 15 ani şi peste. Citeste mai departe …

Share

Succesoarea de drept a Țării Moldovei este România, istorici

Succesoarea de drept a Țării Moldovei este România. Basarabia și populația de aici nu a întrunit în cadrul Imperiului Rus niciun element de suveranitate. Declarația a fost făcută de istoricul Ion Negrei în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Întreaga suveranitate a rămas de partea principatului Moldovei și prin unirea de la 1859 a două suveranități s-a format statul modern român pe care îl avem și astăzi”, a spus Ion Cernei.

Citeste mai departe …

Share

Percheziţii în mai multe locaţii din capitală

Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurorii anticorupţie au descins, în această dimineaţă, 15 mai, în mai mute locaţii din capitală, în cadrul unui dosar de corupţie.
Potrivit site-ului protv.md, în aceste momente au loc percheziții la Agenția Servicii Publice (ASP).

Perchezițiile au loc într-un dosar pornit pentru corupție, mai multe persoane fiind bănuite de eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere, mai notează sursa citată. Citeste mai departe …

Share

O profesoară din Soroca li-a lansat cartea de versuri

„Vise de smarald sau de-ar şti mama” este denumirea cărţii, proaspăt ieşită de sub tipar, a Olgăi Gerghelijiu, profesoară la Liceul „Ion Creangă” din Soroca. Pasiunea de a scrie versuri o are încă din copilărie, iar acum visul ei a devenit realitate. Volumul a fost tipărit în o mie de exemplare şi va ajunge în toate bibliotecile din şcolile raionului Soroca, relatează Mesager.

Ideea de a scrie o carte s-a născut după ce Olga Gerghelijiu a ascultat melodia „Ca prima oara”, pe versurile lui Grigore Vieru. Poetul, spune ea, i-a marcat întreaga viață, a motivat-o să îşi adune toate amintirile, trăirile și visele într-o carte, ca să le rămână amintire şi celor care îşi doresc să îi citească gândurile. Citeste mai departe …

Share

Pavel Filip: În anul 2017 am pus bazele unor reforme care urmează să dea roade

În anul 2017, Guvernul a pus bazele unor reforme care urmează să dea roade în timp. Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune Prime TV. Potrivit lui, agenda de reforme a fost una foarte complicată, dar necesară, transmite IPN.

În opinia șefului cabinetului de miniștri, oamenii încă nu văd urmările reformei de pensii, de exemplu, pentru că ele urmează să apară în timp. „Tot ce am făcut este să echilibrăm lucrurile și am readus dreptatea socială pentru cei care au fost nedreptățiți în urma schimbării formulei de calcul a pensiei. Este adevărat că este pensia mică, dar acum există acest fundament și fiecare creștere sau fiecare posibilitate de a veni cu o indexare sau o majorare a pensiei va fi una echitabilă pentru că va fi direct proporțională cu banii cu care a contribuit beneficiarul la fondurile sociale”, a spus prim-ministrul. Citeste mai departe …

Share

Concert grandios organizat de Ilan ȘOR: Lev Leșcenco și Iosif Kobzon au felicitat publicul cu ocazie Zilei Victoriei

Scuarul Parcului Eroilor Afganezi din Chișinău a devenit neîncăpător sâmbătă seara. Mii de persoane au venit la concertul extraordinar organizat de Fundația de binefacere “Miron Shor” cu ocazia Zilei Victoriei. Celebrele și îndrăgitele cântece ale anilor de război au fost interpretate de doi artiști ruși legendari – Lev Leșcenco și Iosif Kobzon.

Președintele Fundației, Ilan Șor a reconfirmat că va purta în continuare grijă veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. Citeste mai departe …

Share

Proiectul BERD și BEI de reabilitare a apeductului, în plină desfășurare la

Lucrările de reabilitare a circa 1400 de metri de rețele de apeduct din comuna Tohatin, municipiul Chișinău, estimate la 5,6 milioane de euro, sunt în plină desfășurare. Intervențiile au început la sfârșitul lunii aprilie anul curent, iar muncitorii au reușit să reabiliteze până acum rețeaua de apă din str. Trandafirilor, pe o distanță de circa 300 de metri.

Sunt în toi lucrările din strada Păcii. Toate acestea fac parte din programul de reabilitare a 190 de kilometri de reţele de alimentare cu apă şi șapte kilometri de reţele de canalizare în municipiul Chişinău, transmite IPN. Citeste mai departe …

Share