Category: Politic

Declarație a Biroului AP Euronest la inițiativa lui Igor Corman

Igor_CORMANBiroul Adunării Parlamentare Euronest va adresa un mesaj consolidat, din partea Biroului AP Euronest, către şefii de state şi de guverne cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius (noiembrie 2013).

Decizia a fost adoptată în cadrul reuniunii Biroului care s-a desfăşurat zilele acestea la Strasbourg, la propunerea Preşedintelui Comisiei Politică Externă şi Integrare Europeană a Parlamentului Republicii Moldova, deputatul democrat Igor Corman, care este şi vicepreşedinte al AP Euronesct.
Citeste mai departe …

Share

Vitalie Parlog despre şefia procuraturii

parlog1Fostul candidat la funcţia de procuror general, Vitalie Pârlog, selectat de comisia de concurs, confirmă că renunţă să candideze în condiţiile în care unele fracţiuni parlamentare doresc în continuare politizarea acestei funcţii, notează IPN.

Într-un comunicat difuzat de acesta, Pârlog susţine că în urma discuţiilor purtate cu Preşedintele Parlamentului, în cursul zilei de ieri, a constatat că, în actuala conjunctură politică nu există nicio şansă pentru niciun candidat la funcţia de Procuror General să acumuleze pe cont propriu numărul necesar de voturi în Legislativ, chiar dacă este selectat printr-un concurs public şi transparent, are recomandarea comisiei respective şi întruneşte cele mai înalte calităţi morale şi profesionale. Citeste mai departe …

Share

Corneliu Gurin propus de Marian Lupu la funcţia de procuror general

gurin2Preşedintele parlamentului Marian Lupu l-a propus astăzi în mod suprinzător pe Corneliu Gurin cunoscutul analist politc şi expert în drept la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT la funcţia de procuror general.

Marian Lupu a explicat în cadrul unor declaraţii de presă că Vitalie Pârlog nu avea susţinerea necesară din partea parlamentului pentru a fi numit în această funcţie de aceea a luat decizia de a-l propune pe Gurin, care a fost preşedintele comsiiei de selectare a candidatului. Citeste mai departe …

Share

Mișa Ghimpu va ajunge ca Iura Roșca

ghimpu_EVZ1Acum zece ani munceam la o micuță televiziune din Chișinău. Pe vremea aceea, aproape toate redacțiile îl hăituiau pe Roșca. Acesta îl votase pe Voronin, practic îl înscăunase pentru încă patru ani și se dădu la fund. Nu mai era de găsit pe nicăieri pentru interviuri. Aflasem eu într-o zi că Iura Roșca avea o întâlnire cu membrii săi de partid într-o Casă de Cultură din Chișinău.

În secunda doi mi-am luat echipa de filmare și am alergat acolo. Intru în casa de cultură, caut sala cu pricina, deschid ușa și intru. Roșca stă pe scenă, lângă el pionul său Cubreacov. Numai ne vede cu camera de filmat și începe să urle din toți bojocii: “afarăăăă, afarăăă, cine sunteți voi, spionii rușilor?” Parcă i se rupsese și ultima doagă. Citeste mai departe …

Share

Viitorul parlament al R. Moldova ar putea fi ales în baza unui sistem electoral mixt

alegeri3Comisia juridică a parlamentului a aprobat miercuri, 17 aprilie, cu majoritatea de voturi proiectul de lege al democratului Vlad Plahotniuc care prevede trecerea de la sistemul electoral actual, în baza listelor la partid, la cel mixt, în cazul alegerilor parlamentare. Potrivit proiectului, o parte dintre deputaţi vor fi aleşi în baza listelor de partid, iar cealaltă parte în circumscripţii uninominale, notează IPN.

Raportul va fi de 51 de deputaţi aleşi în circumscripţia naţională (pe liste de partid) şi 50 de deputaţi în circumscripţii uninominale. Citeste mai departe …

Share

Boțan: Liberalii care vor să-l voteze pe Filat îi pot face un deserviciu

consiliul-reformareLiberalii care vor să-l voteze pe Vlad Filat în funcţia de prim-ministru îi pot face un deserviciu. De această părere este analistul politic Igor Boţan, care crede că liberal-democraţii pot deja avea o înţelegere cu democraţii, iar intenţiile unora dintre liberali o pot compromite. „Acum Marian Lupu este foarte supărat. El poate să-şi schimbe comportamentul. Dacă cele două partide au ajuns la o înţelegere, schimbarea de conjunctură poate dăuna, sunt chestii foarte fine. E riscant ceea ce au făcut. Au făcut o breşă în PL şi au slăbit poziţiile acestui partid”, a declarat Igor Boţan pentru IPN. Citeste mai departe …

Share

Ce au discutat rebelii din Partidul Liberal cu Vlad Filat, cu O ZI ÎNAINTE de REVOLTĂ?

ghimpu_rferlLiderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că membrii aşa-numitului grup de reformatori din PL s-au întâlnit, joi seara, cu candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Vlad Filat. A doua zi, aceştia au organizat un briefing de presă, în care au anunţat că îl vor pe Dorin Chirtoacă la cârma PL.

Ulterior, deputaţii care fac parte din grupul aşa-numiţilor reformatori, în frunte cu Ion Hadârcă, au fost excluşi din rândul PL. De asemenea, formaţiunea şi-a retras sprijinul pentru miniştrii Vitalie Marinuţa şi Gheorghe Şalaru.
Citeste mai departe …

Share

Dezvăluiri ULUITOARE despre puciul din Partidul Liberal

hadarcaPortalul deschide.md scrie că 8 deputați PL au avut joia trecută, 11 aprilie, cu o zi înaintea lansării Comitetului de reformă a PL, o întâlnire secretă cu Vlad Filat. Atunci s-a decis ieșirea la rampă a puciștilor pentru a doua zi.

Portalul mai scrie că preşedintele filialei PL din Costeşti, Tudor Gavriliţă, a participat duminică la o ceremonie dată în localul Green Park din Capitală. La manifestare au fost prezenţi şi Ion Hadârcă, însoţit de consilierul preşedintelui Timofti, Ion Păduraru. În cadrul întâlnirii, liberalul Hadârcă a dat de înţeles că preşedinţii din teritoriu trebuie urgent să adere la Comitetul de reformare al PL. Citeste mai departe …

Share

Ana Guțu a confirmat atacul RAIDER asupra fracțiunii PL din Parlament

gutu-ana”Reformatoarea” PL-ului Ana Guțu a confirmat azi că a avut loc un atac raider asupra fracțiunii liberalilor din Parlamentul R. Moldova.

Deputata a declarat franc presei că Ghimpu și ultimii susținători ai săi trebuie să-i lase pe ei, ”reformatorii”, să dirijeze fracțiunea partidului din legislativ. Citeste mai departe …

Share

Valeriu Saharneanu explică de ce l-a trădat pe Ghimpu

saharneanu1Deputatul Valeriu Saharneanu, absolvent al Școlii Superioare de Partid (PCUS) (până mai ieri mare admirator al lui Mihai Ghimpu) explică întrun articol preluat de toate sursele aservite corporației verzi, ce nu vor ”reformatorii” Partidului Liberal:

”Așadar, primul lucru pe care nu îl vor reformatorii este proliferarea în continuare a stării de instabilitate politică, situaţie ce convine de minune forţelor adverse înaintării Republicii Moldova pe vectorul de dezvoltare european şi democratic. Citeste mai departe …

Share