Category: Politic

Timofti pe urmele lui Filat, sau președinte de țară?

timofti

Pe masa acestuia vor ajunge la promulgare legile votate de PLDM și PCRM, printre care împuternicirea lui Iurie Leancă (premier interimar) să poată demite anumiți conducători de instituții de stat, primul fiind în listă Viorel Chetraru de la CNA; Legea prin care inamovibilitatea judecătorilor de la Curtea Constituțională a fost atinsă grav; Legea prin care a fost ridicat pragul electoral pentru concurenții electorali ai PLDM-ului și PCRM-lui, altele. Citeste mai departe …

Share

Filat și-a batut joc de angajații Monitorului Oficial

MonitorSîmbăta, printre angajații Monitorului Oficial, era nu numai forfota, dar și supărare mare, deoarece au fost scoși la lucru fără ca să primească vre-o explicație. În loc să stea acasă ca să se pregătească pentru Paste, angajații Monitorului Oficial trebuiau să scoată o ediție speciala, de maxima urgenta.

Angajații respectivi au însa si ei televizoare acasă, acces la internet și au văzut la știri cu o seara înainte disperarea și urgența cu care s-au adoptat în Parlament deciziile care tot în acea seara au fost deja catalogate de liderii UE ca fiind antidemocratice și anti europene.

Citeste mai departe …

Share

Comunitatea internaţională este extrem de îngrijorată de situaţia politică din R. Moldova

chisinauDupă reacţiile deosebit de dure de la sfârşitul săptămânii trecute ale comunităţii internaţionale la derapajele antidemocratice din parlamentul de la Chişinău, luni şi reprezentanţii Consiliului Europei, organizaţie care monitorizează Republica Moldova, şi-au exprmat îngrijorarea faţă de atacurile asupra instituţiilor democratice din Republica Moldova.

Într-un mesaj în legătură cu ultimele evenimente din Republica Molodva, Secretarul General al CoE, Thorbjørn Jagland, se declară îngrijorat de ultimele evoluţii de la Chişinău şi menţionează că modificările la mai multe legi, operate de parlament, vor afecta instituţiile democratice. ”Urmăresc cu îngrijorare evoluția evenimentelor din Republica Moldova. Citeste mai departe …

Share

Preşedintele APCE cere Parlamentului moldovean să se conformeze la standardele europene

National security discourse in Europe: The case of the RomaPreședintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, își exprimă îngrijorarea pentru situația curentă din Republica Moldova, unde lupta politică pare să pericliteze aspirațiile cetățenilor Moldovei de integrare europeană.

“Votarea recentă de către Parlament privind chestiunile vitale pentru funcționarea democrației, precum supunerea față de Constituție, independența judiciară și sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără efortul de a găsi un consens mai larg în Parlament”, a declarat președintele APCE. Citeste mai departe …

Share

Filat a mintit din nou? El nu a depus la CEDO cererea de contestare a deciziei Curtii Constitutionale

FRANCE-SOCIAL-EU-HUMAN RIGHTS-ROMANIA-ENVIRONMENTPe unele bloguri au aparut informatii ca cererea lui Vlad Filat adresata CEDO, prin care acesta ar contesta decizia Curtii Constitutionale, dupa care el nu mai poate fi desemnat candidat la functia de Prim Ministru, ar fi fost accceptat in regim de urgenta spre examinare.

Surse din cadrul misiunii Republicii Moldova de pe langa Consiliul Europei afirma ca respectiva cerere nici macar nu a fost depusa de fostul premier, Vlad Filat, desi acesta anunta inca in urma cu o saptamana ca a facut acest lucru. Citeste mai departe …

Share

Thorbjørn Jagland, preocupat de situația politică din Republica Moldova

janglandSecretarul General al Consiliului Europei (CoE), Thorbjørn Jagland, se arată preocupat de situația politică din Republica Moldova, după votarea mai multor legi, vineri, de deputaţii comunişti şi liberal-democraţi, care vizează Curtea Constituţională, Centrul Naţional Anticorupţie, sistemul electoral. Jagland consideră că aceste modificări riscă să submineze independenţa acestor instituţii.

Într-un mesaj în legătură cu ultimele evenimente din Republica Molodva, Secretarul General al CoE, instituţie care monitorizează reformele democratice din Republica Moldova, se declară îngrijorat de ultimele evoluţii de la Chişinău şi menţionează că modificările vor afecta instituţiile din ţara noastră. ”Urmăresc cu îngrijorare evoluția evenimentelor din Republica Moldova. În ultimele zile, Parlamentul Republicii Moldova a modificat o serie de legi care afectează în mod fundamental sistemul politic al țării. Legile privind Curtea Constituțională, sistemul electoral, legea privind funcționarea Guvernului și a unor instituții de drept au fost modificate, adeseori în mod repetat, fără consultările necesare. Aceste modificări și modul în care acestea au fost adoptate riscă să submineze independența și echilibrul dintre aceste instituții”, se menţionează în mesaj. Citeste mai departe …

Share

In situaţia creată nici intervenţia Bucureştiului nu mai poate repara ceva (declaratie)

predaRepublica Moldova nu mai este văzută ca o ţară model a Parteneriatului Estic. Europarlamentarul român Cristian Preda susţine că ţara noastră a dat peste cap calendarul european, după deciziile votate săptămâna trecută de aleşii comunşti şi liberal-democraţi.

Preda, a scris pe blogul său că în situaţia creată, nici intervenţia Bucureştiului nu mai poate repara ceva. Situaţia politică din Moldova este motiv de îngrijorare şi pentru oficialii europeni. Şeful diplomaţiei UE, Catherine Ashton şi comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, consideră că legile adoptate de Parlament ridică probleme serioase în funcţionarea democraţiei în Moldova. Citeste mai departe …

Share

Discutii tensionate intre premierul interimar Iurie Leanca si fostul prim ministru, Vlad Filat

filat23La o zi dupa votarea in Parlament, de catre PLDM si PCRM, a unor decizii catalogate imediat de liderii UE ca fiind antidemocratice si antieuropene, sambata, au avut loc mai multe discutii tensionate intre premierul interimar Iurie Leanca si fostul prim ministru, Vlad Filat.

Potrivit unor surse din PLDM, discutiile dintre cei doi au aparut dupa ce liderii europeni au criticat dur ceea ce a facut PLDM impreuna cu PCRM in Parlament, in special deciziile privind ridicarea inamovibilitatii judecatorilor Curtii Constitutionale, trecerea CNA in subordinea Guvernului, ridicarea pragului electoral la 7 la suta si sporirea imputernicirilor premierului interimar, astfel incat sa poata demite ministrii in perioada de interimat. Citeste mai departe …

Share

Avem de trecut un examen greu, Constantin Tănase

tanaseNu am crezut vreodată că voi ajunge ca azi, 4 mai 2013, în Sâmbăta Mare  să scriu exact ceea ce scriam pe 5 aprilie 2005, când alt același Iuda, alături de alt Iuda, îl instalau la putere pe același general sovietic de miliție Voronin.

…Ca într-o poveste cu pirați, mânați de o vendetă bolnavă, Filea Contrabandistul, cu 31 de ortaci și Ali Baba cu 34 de războinici au pus mâna pe corăbioara R. Moldova, executând echipajul…
Citeste mai departe …

Share

Și-au dat arama pe faţă

napoleonRepublica Moldova va fi privită în continuare de la Bruxelles aşa cum este privită Ucraina după schimbarea conducerii de la Kiev şi după ce noul regim a băgat-o la închisoare pe fostul premier Iulia Timoşenko, sau, şi mai rău, va fi privită ca un nou Belarus, după derapajele antidemocratice ale noii coaliţii PLDM-PCRM, care au început vineri în parlament şi care pot conduce la destabilizarea situaţiei interne şi provocarea alegerilor anticipate.

Ieri, cele două partide, au votat cu o viteză record un pachet de acte legislative extrem de controversate, care au lăsat cu gura căscată nu doar opinia publică naţională dar şi cea internaţională. Amintim aici doar câteva dintre acestea – renunţarea la sistemul electoral mixt la doar două săptămâni după ce a fost legiferat. Citeste mai departe …

Share