Category: Politic

Campanie pentru Moldova, apolitică și pro-europeană

eu-flagManifestaţia din 3 noiembrie organizată de Coaliţia Pro-Europeană este una apolitică, singurul scop al căreia este susţinerea integrării europene a Republicii Moldova. De asemenea, reprezentanţii CPE au negat afirmaţiile comuniştilor precum că oamenii ar fi forţaţi să vină la această acţiune, accentuând că în unele raioane nici nu mai există transport pentru a aduce toţi doritorii la Chişinău.

Manifestaţia din 3 noiembrie nu este o acţiune politică, a declarat vicepreşedintele PLDM Liliana Palihovici, care a îndemnat participanţi să nu poarte simbolistică de partid. ”Venim într-u susţinerea ideii naţionale de integrare europeană, cu simbolistica europeană, şi nu cu cea de partid”, a precizat ea. Citeste mai departe …

Share

Mihai Godea vrea să devină “apărătorul bugetarilor”

godeaDeputatul Mihai Godea, lider al Partidului „Acţiunea Democrată” (PAD) a lansat astăzi un apel către angajaţii din sfera bugetară să se adreseze formaţiunii pe care o conduce în cazul în care vor fi forţaţi să iasă la 3 noiembrie la mitingul organizat de partidele aflate la guvernare.

După cum transmite TRIBUNA,  Mihai Godea a spus că are informaţii precum că bugetarii ar fi forţaţi să iasă la miting şi că se întocmesc liste cu numele celor care vor participa.

”Informațiile parvenite din teritoriul sînt cel puțin tulburătoare. Oamenii sînt intimidați, angajații bugetari sînt impuși de șefi să participe și se fac liste pentru verificarea prezenței. Se pregătește un miting național care să aplaude politica de stat”, a declarat Mihai Godea. Citeste mai departe …

Share

E oficial. Plahotniuc a plecat din Parlament

plahotniuc2Parlamentul a luat act joi de cererea de demisie din funcţia de deputat depusă de prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc.

Amintim că acesta a anunţat luni, în mod suprinzător, că renunţă la mandat şi la privilegiile pe care i le oferă acesta pentru a avea mai mult timp să se întâlnească cu oamnii şi să participe la modernizarea Partidului Democrat şi la eficientizarea Coaliţiei Pro-Europene.

De asemenea, Plahotniuc i-a solicitat Comisei Naţionale de Integritate să-i verifice veniturile şi interesele chiar dacă nu va mai fi deputat şi a anunţat că va iniţia şi un sir de proiecte sociale precum deschiderea unei reţele de magazine şi iniţierea construcţiei de apartamente sociale, pentru păturile defavorizate. Citeste mai departe …

Share

Vlad Plahotniuc: Acțiunile comuniștilor ne solidarizează și ne mobilizează în Coaliție

plahotniuc1Acţiunile din ultimul timp ale PCRM, radicalizarea poziţiei lor şi tentativa de a destabiliza situaţia politică din Republica Moldova şi de a declanşa alegeri anticipate nu fac decât să mobilizeze Coaliţia Pro-Europeană, susţine Vlad Plahotniuc într-un interviu acordat ziarului Timpul. Acesta critică dur intenţia comuniştilor de a crea haos în ţară cu orice preţ, în dezinteresul oamenilor, doar pentru a-şi satisface dorinţa de a reveni la putere.

”Cei din PCRM încearcă să profite de orice subiect, chiar dacă este vorba de unul care îi afectează pe cetățeni, îl amplifică și distorsionează, doar pentru a genera haos și confuzie, mediu în care și-ar putea pune în aplicare obiectivul de declanșare a anticipatelor. În aceste condiții este normal să ne mobilizăm, să ne reorganizăm pe intern, unde este cazul, și să nu-i lăsăm să provoace o nouă criză politică”, a declarat prim-veicpreşedintele Partidului Democrat. Citeste mai departe …

Share

Lupu îi ia locul lui Diacov

diacov_1Preşedintele de onoare al Partidului Democrat a cedat preşedinţia fracţiunii parlamentare a PDM liderului acestei formaţiuni, Marian Lupu. Anunţul a fost făcut de Diacov după şedinţa Consiliului Politic Naţional, considerând că această decizie va contribui la modernizarea partidului.

”I-am propus domnului Lupu să vină în fruntea fracţiunii şi să ne angajăm împreună ca să existe o consolidare a potenţialului partidului pe intern. Sunt paşi care vor fi completaţi cu alte acţiuni care să demonstreze că PDM este unul constructiv, care doreşte să menţină echilibrul în alianţă”, a declarat el.

Diacov consideră că această decizie este doar în binele PDM. ”Marian Lupu este liderul partidului şi activitatea partidului trebuie să fie strâns legată cu cea a fracţiunii. A fost ideea mea, care va fi discutată la următoarea şedinţă a fracţiunii”, a declarat Diacov. Citeste mai departe …

Share

CEC vrea 52 MILIOANE de lei pentru alegerile parlamentare din 2014

cecComisia Electorală Centrală va face un demers către parlament solicitând includerea în bugetul de stat pentru anul 2014 a unei sume de peste 52. mil. lei pentru organizarea și desfășurarea următoarelor alegeri parlamentare.

Potrivit Agenției ”INFOTAG”, cu referire la devizul de cheltuieli aprobat de CEC, cea mai mare parte din cheltuielile preconizate  – 10,7  mil. – este prevăzută pentru activitatea comisiei în perioada scrutinului, inclusiv 519,5 mii pentru remunerarea funcţionarilor implicaţi în procesul electoral.

Peste 2,6 mil. se planifică să fie alocate la procurarea rechizitelor, a produselor de birotică etc. pentru CEC, 4,7 mil. – pentru servicii editoriale, 21 de mii – pentru deplasări în teritoriu. Citeste mai departe …

Share

Decizie inedită pentru politica molovenească! Plahotniuc renunţă la mandatul de deputat şi le pregătește surprize comuniștilor

plahotniuc2Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat a anunţat luni că renunţă la mandatul de deputat, a declarat că va acorda şi în continuare sprijin Coaliţiei Pro-Europene pentru a contribui la eficientizarea activităţii acesteia.

”În următoarea perioadă voi desfăşura mai multe activităţi care ţin de întărirea şi optimizarea activităţii CPE în aşa fel încât să nu mai fie vulnerabilă la aceste tentative disperate ale comuniştilor de de a declanşa o nouă criză politică”, a declarat Plahotniuc.

El a menţionat că va organiza mai multe întrevedei cu populaţia Republicii Moldova, pentru a-i explica realizările înregistarte de către coaliţiile democatice dar şi a a-i prezenta care mai sunt problemele. ”Mă retrag pentru că vreau să-mi dedic timpul întâlnirilor cu oamenii. Este timpul ca să înţeleagă că care sunt realizările dar care sunt şi problemele. Dacă îi vom lăsa pe comunişti să-i manipuleze pe oameni riscăm să ne alegem cu oameni care nu mai cred în nimic nici măcar la viitor”, a declarat Plahotniuc. Citeste mai departe …

Share

Plahotniuc spune lucrurilor pe nume

plahotniuc2Astăzi, începănd cu orele 10:00,  Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, va susține un briefing de presă, la sediul PDM, din strada Tighina 32, anunță serviciul de presă al democraților.

Reamintim că, imediat după acest briefing, la orele 11:00, la hotelul Codru va avea loc ședința Consiiliului Politic Național al PDM. Citeste mai departe …

Share

PCRM e doar o grupare de interese (declarație)

pcrm3”Partidul Comuniștilor nu este altceva decât o grupare de interese, care nu a făcut niciodată politică, o grupare care nu înțelege ce trebuie să facă în opoziție, din cauza ca ea s-a format la putere”, a declarat de la tribuna centrală a Parlamentul vicepreşedintele legislativului Adrian Candu, care a precizat că dacă această formaţiune mai rămâne în opoziţie, atunci va dispărea de pe arena politică.

”Comuniștii înțeleg bine că dacă actuala coaliție rezistă încă un an, pana la următoarele alegeri, vor apărea și rezultatele, iar șansele lor de a reveni la guvernare dispar. Acesta este motivul pentru care comuniștii s-au intensificat, și fac tot ce pot pentru a bloca activitatea Guvernului și Parlamentului”, a declarat el. Citeste mai departe …

Share

PCRM promite noi moțiuni de cenzură pentru Guvernul Leancă

resetnicovDeputații fracțiunii PCRM au anunțat marți, 22 octombrie, după ce majoritatea parlamentară a decis păstrarea Guvernului Leancă, că vor mai fi înaintate moțiuni de cenzură pentru a retrage definitiv încrederea Parlamentului față de actualul Executiv.

”Noi, comuniștii nu ne vom opri aici. Sunt motive suficiente ca Guvernul să fie demis. Noi, comuniștii, împreună cu tot poporul, vom întreprinde toate acțiunile legale, avem tot instrumentarul necesar prevăzut de legislație, pentru a demite acest guvern antipopular”, a declarat deputatul Artur Reșetnicov. Citeste mai departe …

Share