Boțan: Liberalii care vor să-l voteze pe Filat îi pot face un deserviciu

consiliul-reformareLiberalii care vor să-l voteze pe Vlad Filat în funcţia de prim-ministru îi pot face un deserviciu. De această părere este analistul politic Igor Boţan, care crede că liberal-democraţii pot deja avea o înţelegere cu democraţii, iar intenţiile unora dintre liberali o pot compromite. „Acum Marian Lupu este foarte supărat. El poate să-şi schimbe comportamentul. Dacă cele două partide au ajuns la o înţelegere, schimbarea de conjunctură poate dăuna, sunt chestii foarte fine. E riscant ceea ce au făcut. Au făcut o breşă în PL şi au slăbit poziţiile acestui partid”, a declarat Igor Boţan pentru IPN.

Potrivit analistului, un partid politic poate fi reformat pe interior, delicat, nu cum au făcut unii membri ai Partidului Liberal. „Cei care au constituit Consiliul de reformare al PL trebuiau mai întâi să discute în partid. Dacă nu erau de acord cu părerea liderului Mihai Ghimpu, puteau să adopte decizia că sunt liberi în a-şi exprima poziţia faţă de învestirea Guvernului. Aşa au ars podurile, s-au compromis reciproc. Ceea ce s-a spus nu face bine nici liderului liberal, nici celor excluşi din PL”, a remarcat analistul.

Igor Boţan spune că Partidul Liberal are un electorat fidel, un nucleu tare şi acesta merită să aibă o voce în Parlament. „Cei care îi reprezintă pe aceşti alegători au un comportament regretabil. Cum poţi să invoci că-l vrei pe Dorin Chirtoacă în fruntea formaţiunii fără să discuţi barem cu el? Îmi pare rău pentru unele personalităţi din acest partid, precum Ion Hadârcă de exemplu. Este incalificabil ceea cum s-a procedat”, a remarcat Igor Boţan.

Analistul a mai spus că Mihai Ghimpu a construit acest partid cum a putut, a adunat oameni, a luptat pentru el. „Nici presa nu este corectă faţă de Mihai Ghimpu. Aceasta aleargă după exclusivităţi şi-l aduce pe Mihai Ghimpu până la punctul când el începe să genereze expresii. El ameninţă, dar nu-şi pune în practică ameninţările. Sunt mai mulţi care zâmbesc presei, dar o lovesc pe la spate”, a mai spus Igor Boţan.

Făcând referire la întreaga clasă politică, Igor Boţan a declarat că aceasta îşi poate reforma partidele pe interior, prin hotărâri la congrese, fără să iasă la rampă. Într-un partid e firesc să existe curente de gândire diferite şi păreri contradictorii. În  Republica Moldova au mai existat încercări ale unor membri de partid să schimbe liderul sau să reformeze formaţiunea din care fac parte, dar acestea s-au soldat cu eşec.

Share
1.669 Vizualizari

One comment on “Boțan: Liberalii care vor să-l voteze pe Filat îi pot face un deserviciu

  1. Daniel Isaia says:

    O analiiza cretina, ceea ce spune Botan ca reformatorii ar fi trebuit mai intai sa faca in partid si pe urma sa iasa in afara, ei au facut, a recunoscut chiar Ghimpu, numai ca li s-a inchis gura. Ghimpu e un tip neadecvat, presa inoasta e prea iertataoare, il menajeaza, in Ungaria sau in Bulgaria ar fi sters pe jos cu el, ca sa nu mai vorbesc de vestul Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *