Banca Transilvania și-a infiltrat “agenții” la Victoriabank

Managementul Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova, are de astăzi doi membri noi, Bogdan Pleşuvescu, preşedinte al Comitetului de Direcție, şi Vasile Donica, vicepreşedinte al Comitetului de Direcție, care au primit aprobarea Băncii Naționale a Moldovei pentru exercitarea funcției. Noii membri ai top managementului sunt reprezentanți ai Grupului Financiar Banca Transilvania, informează MOLDPRES.

Secția publicitate și relații publice al băncii comerciale precizează că Bogdan Pleşuvescu are peste 17 ani de experiență în management şi o vastă expertiză în domeniul comercial şi al afacerilor. În ultimii șapte ani şi-a extins aria de competență în domeniile: remediere credite, workout, reglementare, fuziuni şi achiziții de instituții financiar-bancare din România. A făcut parte din echipele restrânse de negociatori ale Băncii Transilvania (BT) în tranzacțiile majore din ultimii ani, şi anume achiziția Volksbank şi Bancpost de BT. Este Preşedintele Comisiei Juridice a Asociației Române a Băncilor din România, membru al Turnaround Management Association România şi membru al Consiliului Director al Asociației Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-bancar din România.

Vasile Donica este economist de aproape 20 de ani, cu experiență în domenii precum audit, banking, workout şi leasing. A coordonat timp de cinci ani BT Leasing MD, companie devenită lider de piață în funcție de valoarea finanțărilor de mijloace fixe acordate în leasing.

După finalizarea tranzacției în luna ianuarie 2018, Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au devenit acționari majoritari, cu o participație de 66,77 la sută din capitalul social al Victoriabank. BT și BERD, ca parteneri strategici şi acționari la BC Victoriabank SA, şi-au propus să continue creșterea băncii şi să contribuie la consolidarea mediului bancar din Republica Moldova.

Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat, la 5 februarie 2018, prospectul ofertei de preluare obligatorie, iniţiată de ofertantul VB ”Investment Holding” B.V, a 8 308 673 de acţiuni ordinare nominative emise de Victoriabank, la preţ de 78,21 lei per acţiune. Potrivit deciziei CNPF, oferta este valabilă 70 zile din data anunţării.

În prezent, Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare dețin, prin intermediul Investment Holding, pachetul majoritar la Victoriabank.

Share
625 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *