AȘM și-a ales președintele

Academicianul Ion Tighineanu a fost ales ieri în funcția de președinte al Academiei de Științe a Moldovei în cadrul Adunării Generale a instituției, informează MOLDPRES.

În buletinul de vot a fost inclusă o singură candidatură, desemnată de către cele trei secții ale AȘM. Pentru candidatura academicianului Ion Tighineanu au votat 95 de persoane, trei voturi au fost contra, iar un buletin de vot a fost considerat nevalabil.

Solicitat de MOLDPRES, președintele AȘM, Ion Tighineanu a menționat că alegerea sa în această funcție este o mare responsabilitate. ”De mâine începem realizarea planului de activitate. Trebuie să alegem conducerea Academiei, să organizăm alegeri ale membrilor Academiei, și, desigur, avem de conlucrat cu societatea. Trebuie să câștigăm încrederea societății și să ne redobândim statutul de cel mai înalt for științific al țării. Dacă vom fi uniți, dacă va fi o consolidare a comunității, vom avea șanse de izbândă”, a subliniat președintele AȘM.

Academicianul Ion Tighineanu s-a născut la 22 martie 1955 în satul Sofia, raionul Drochia. Este specialist în domeniul nanoelectronicii și nanotehnologiilor, autor a peste 600 de articole științifice publicate în țară și peste hotare. În 2004 a fost ales vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei. După ce academicianul Gheorghe Duca a demisionat, academicianul Ion Tighineanu a exercitat funcția de președinte interimar al AȘM.

Share
374 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *