Apă-Canal Chișinău atenționează consumatorii cu datorii

Întreprinderea „Apă-Canal Chișinău” atenționează consumatorii cu datorii despre riscul de suspendare a serviciilor dacă nu-și onorează plățile restante. Începând cu luna iulie, pe verso la factură va fi tipărit avizul de deconectare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al furnizorul.

În cazul neachitării facturii în decurs de zece zile calendaristice de la data limită indicată în ea, operatorul va deconecta datornicii de la rețea. Reconectarea va fi posibilă numai după achitarea datoriilor, dar și a tarifului de reconectare.

„Apă-Canal Chișinău” reiterează că neachitarea facturilor nu ii va scuti pe datornici de obligațiunile contractuale față de furnizorul de apă, iar pentru a nu fi aplicate acțiuni precum: chemarea în instanța de judecată, executarea silită, interdicția de a părăsi țara, sechestrarea bunurilor, acțiuni ce presupun cheltuieli suplimentare încasate din contul datornicilor, aceștia sunt chemați sa-și achite în termen restrâns datoriile.

Pe parcursul lunii iunie,în scopul soluționării operative a diverselor situații, dar şi pentru achitarea serviciilor prestate, la ghișeele întreprinderii s-au adresat peste 10 mii de consumatori. Specialiștii Sectorul informare şi achitări ai întreprinderii au oferit servicii contabile pentru 1743 de consumatori, servicii de informare – pentru 3176 de consumatori. Totodată, 5149 de persoane au efectuat achitări în casierie, fiind înregistrate în total 634 de cereri și scrisori.

Consumatorii se pot adresa specialiștilor din biroul 101, str. Albișoara, 38 pentru a obține răspunsuri la întrebări legate de domeniul alimentării cu apă şi de canalizare. Aici pot obține informații despre condițiile tehnice și pot coordona proiectele de construire a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pot perfecta contracte de livrare a apei potabile şi evacuare a apelor uzate și pot achita pentru serviciile prestate.

Share
242 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *