ANRE afirmă că „nu are în plan o decizie privind majorarea tarifelor” la gazele naturale și energia electrică

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a difuzat un comunicat în care dezminte informațiile apărute în presă despre posibile majorări de tarife și le apreciază drept „un fals care are ca scop inducerea în eroare a consumatorului”. ANRE afirmă că nu a discutat și nici nu are în plan o decizie privind majorarea tarifelor la gazele naturale și energia electrică, informează MOLDPRES.

ANRE precizează că Agenția „a fost sesizată de către mai mulți consumatori în legătură cu astfel de informații, promovate inclusiv de unii politicieni, ceea ce ne-a determinat să venim public cu această comunicare care să infirme falsurile promovate de persoanele respective”.

Recent, presa a scris că majorarea prețului de import a gazelor naturale pe parcursul anului 2018, de la 215,7 dolari pentru o mie de metri cubi până la 283,2 dolari ar putea duce la majorarea tarifului. În calculul tarifului mediu pentru anul 2018 a fost inclus un preţ mediu de doar 178,5 dolari pentru o mie de metri cubi.

În Raportul asupra inflației nr.1, lansat în februarie acest an, Banca Națională a Moldovei menționa că „prognoza actuală a prețurilor reglementate este nesemnificativ superioară în prima jumătate a anului curent și inferioară pentru restul orizontului de prognoză”.

Consiliul de administrație al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a aprobat, la 16 martie 2018, prețurile și noile tarife la transportul, distribuția și furnizarea de gaze naturale. Potrivit deciziei, tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali a fost micșorat în medie cu 20,3 la sută, până la 4420 lei pentru o mie de metri cubi de gaze (fără TVA). Furnizorul de gaze naturale a solicitat o reducere cu 11,4 la sută a tarifului mediu pentru consumatorii finali, de la 5545 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, până la 4914.97 de lei

Tariful la gazele naturale furnizate consumatorilor casnici pentru un volum de până la 30 metri cubi (inclusiv) a fost stabilit la nivel de 4705 lei pentru o mie de metri cubi (fără TVA), iar pentru consumul ce depășește 30 metri cubi pentru un apartament (casă) 4895 lei.

La începutul lunii februarie curent, Moldovagaz a anunțat toți consumatorii casnici, persoane fizice, despre faptul că în februarie 2019 va fi modificată modalitatea de facturare a gazelor furnizate în luna ianuarie 2019. În legătură cu actualizarea sistemului informațional de evidență a gazelor naturale operată pentru optimizarea calității serviciilor prestate consumatorilor finali, „în luna februarie 2019 facturile care conțin datorii pentru luna ianuarie 2019 vor fi repartizate mai târziu”. Termenul de achitare a datoriilor va fi indicat expres în factură și de asemenea va fi prelungit.

Din luna martie 2019, modalitatea de eliberare a facturilor persoanelor fizice, cât și termenii de achitare ale lor va avea loc, conform condițiilor anterioare.

Share
357 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *