Andrian Candu: Sistemul electoral mixt nu va fi anulat

„Sistemul electoral mixt nu va fi anulat, iar următoarele alegeri parlamentare vor avea loc conform regulilor”. Potrivit agenției Infotag, astfel a comentat președintele Parlamentului, Andrian Candu, cerințele protestatarilor din faţa Legislativului.

Potrivit lui, „protestatarii nu trebuie să irosească timpul pe proteste, deși acesta este un proces democratic, ci să se pregătească de sistemul mixt de vot și să caute candidați în circumscripțiile electorale”.

Referindu-se la invalidarea alegerilor primarului Chişinăului, speakerul a declarat că Parlamentul a luat atitudine săptămâna trecută printr-o hotărâre de a crea o comisie ce va analiza legislația care a stat la baza anulării rezultatelor alegerilor.

„Comisia juridică a fost delegată și s-a solicitat într-un termen de 60 de zile să investigheze, evalueze, documenteze cele întâmplate și să vină cu recomandări și soluții pentru depășirea subiectului, astfel încât să nu mai avem asemenea cazuri”, a menționat el.

Share
403 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *