Alertă! R. Moldova în zona de risc – urmează un CUTREMUR cu magnitudinea de 7,7-7,9 grade pe scara Richter

cutremur-in-romania-cel-mai-puternic-seism-din-2013Un cutremur “foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a declarat, în emisiunea “După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, prof. Gheorghe Mărmureanu, care a precizat că “aşa rezultă din analizele” făcute.

“Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip ’40 sau poate să fie tip 1802”, a spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina.

“În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun că inginer constructor. (…) Galaţi, Tulcea…”, a spus prof. Gheorghe Mărmureanu.

În acelaşi context, el a menţionat ce urmări au avut asupra mănăstirilor din nordul Dobrogei cutremurul de adâncime mare din 1940 şi cel din 1977, produs la 94 de kilometri.

“Vreau să vă dau o informaţie foarte importantă. Toate mănăstirile din nordul Dobrogei, în 1940, au fost dărâmate. În 1977, n-au avut nimic”, a spus Mărmureanu.

Prof. Gheorghe Mărmureanu s-a referit în emisiune şi la cutremurele de cel mult 7 grade pe Richter, subliniind că acestea, în mod normal, nu produc victime şi nici pagube materiale.

“Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale”, a spus el.

În 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova. / realitatea.net

Share
2.362 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *