Agenţia Medicamentului a sistat distribuirea a 22 de produse medicamentoase

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a sistat distribuirea în Republica Moldova a 22 de produse medicamentoase în componenţa cărora se regăseşte substanţa activă Valsartan, fabricată de către un producător chinez.

Decizia a fost luată în contextul unei atenționări lansate de către Agenția Europeană pentru Medicamente în urma identificării impurității cu potențial carcinogen în substanța activă Valsartan, fabricată de un producător chinez, scrie Moldpres.

Astfel, imediat după recepţionarea alertei rapide, AMDM a emis un ordin privind rechemarea tuturor medicamentelor cu conţinut de substanţă activă Valsartan, până la nivel de farmacie. Astfel, a fost sistată distribuirea a 22 de produse medicamentoase cu această substanță activă, fabricată de producătorul chinez, de la depozitele angro către farmacii și instituţii medicale, precum şi eliberarea acestora din farmacii.

Potrivit AMDM, în Nomenclatorul de Stat sunt înregistrate încă 28 de produse medicamentoase care conțin substanța activă Valsartan, fabricată de alți producători, ce nu este afectată de prezența impurității ce prezintă risc sporit pentru sănătate.

În prezent, AMDM nu a primit informații despre absența medicamentelor cu substanța activă Valsartan în farmaciile comunitare.

Medicamentele cu substanța activă Valsartan sunt utilizate pentru tratarea unor afecțiuni cardiovasculare.

Share
219 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *