Acoperişului teatrului Apollo din Londra s-a prăbușit în timpul unui spectacol

Căutările la locul accidentului din centrul Londrei s-au încheiat. 720 de oameni se aflau în clădirea al cărei acoperiş s-a păbuşit.

big-londra-zeci-de-persoane-ranite-in-urma-prabusirii-acoperisului-teatrului-apollo (1)

Potrivit Serviciului de Ambulanţă din Londra, au fost rănite cel puţin 81 de persoane, însă poliţia a estimat numărul celor răniţi la 76.

În total, 51 de persoane au fost transportate la spital, însă fără a avea răni grave.

Premierul britanic David Cameron a declarat că urmăreşte cu mare atenţiile informaţiile despre acest accident. De asemenea, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, el le-a mulţumit serviciilor de urgenţă pentru “o reacţie rapidă în ajutorarea celor răniţi”.

Un purtător de cuvânt al companiei Nimax Theatres, care deţine teatrul Apollo, descrie acest accident ca fiind “şocant şi tulburător”, adăugând că a fost iniţiată o investigaţie pentru a stabili cauzele care au dus la prăbuşirea acoperişului.

“Gândurile noastre sunt alături de public şi de actori”, a adăugat acest purtător de cuvânt.

Poliţia, serviciile de salvare şi 50 de pompieri cu opt autospeciale se aflau la faţa locului.

Teatrul, construit în 1901, numără 775 de locuri pe patru nivele. Acoperişul s-a prăbuşit în timpul spectacolului “The Curious Incident Of The Dog in the Night-time”, montat în Londra începând din august 2012. Iniţial, acest spectacol avea loc la Teatrul Naţional din Londra, însă în martie 2013 el fost transferat la Apollo.

MediaFax

Share
460 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *