„Geniul” protestelor revine?

Analistul și redactorul ava.md, Andrei Andrievschi îl acuză pe fostul deputat comunist Mark Tkaciuk de organizarea protestelor din 7 aprilie 2009, Tkaciuk fiind unul dintre cei mai buni „scenariști politici” din țară.

mark-tkaciuk-530x319

„Îi plăceau schemele politice destul de complicate… Se pare că, uneori, îl lua frica de propria creativitate… Una dintre acestea a fost 7 aprilie 2009. Vă mai amintiți de un oarecare blogger Eduard Baghirov?… El declara următoarele: Ei înțeleg că 7 aprilie a fost o debandadă… A fost o zi a rușinii. Dar orice are un final. Și este aproape. Și nicio imunitate nu va mai fi de ajutor! Despre cine vorbea?… De vină ar fi Mark Tkaciuk, care a inventat acest măcel și care nu s-ar fi răsplătit cu Baghirov, nu i-ar fi achitat onorariul de 500 de mii de dolari pentru organizarea evenimentelor menționate. Tkaciuc a fost chemat și la Procuratură, dar nu a existat niciun document care să ateste implicarea sa, decât cuvintele lui Baghirov”, scrie autorul.

În context, Andrievschi susține că așa-zisul „cardinal gri” a revenit cu o nouă misiune a securiștilor ruși de a destabiliza situația în țară. Autorul susține că acesta ar pregăti noi acțiuni de protest în masă, însă nu știe deocamdată când vor avea loc și care va fi motivul desfășurării manifestațiilor.

„Nu este oare ciudat că după o perioadă de timp în afara țării, Mark Tkaciuk se întoarce și, în același timp, prietenii săi din „foștii vulturi ai PCRM” anunță despre lansarea unor proteste? Motiv ar avea – majorarea tarifelor și dificultățile economice… Cine nu-și amintește câte revoluții a inițiat Tkaciuk, fiind deja în opoziție? Adevărul este că toate s-au lovit de reticența conductorului PCRM, Vladimir Voronin de a juca în astfel de jocuri. Dar ce va fi de această dată? Unde-și va îndrepta geniul Tkaciuk valurile de proteste?… Va fi 7 aprilie sau o altă dată? Va fi ars Parlamentul sau Președinția, sau alte clădiri publice? Va muri o persoană sau sute? Greu de spus…”, a conchis Andrievschi.

Moldova24.info

Share
1.812 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *