200 milioane de lei pentru modernizarea gărilor și stațiilor auto din țară

Gările și stațiile auto vor dispune de o infrastructură modernă, iar calitatea deservirii pasagerilor și siguranța lor va crește. Cele 30 de filiale ale Î.S. „Gările și Stațiile Auto” vor fi renovate în cel puțin 3 ani, în baza unui parteneriat public-privat. Decizia cu privire la obiectivele, condițiile parteneriatului, precum și cerințele de selectare a partenerului privat, a fost aprobată astăzi de Executiv.

Proiectul prevede transmiterea către investitorul privat, pentru un termen de 25 de ani, a drepturilor de operare a serviciilor prestate de Î.S. „Gările și Stațiile Auto” și a bunurilor necesare prestării acestor servicii. Partenerul privat va efectua investiții din surse proprii de aproximativ 200 milioane de lei pentru lucrări de reparație, reconstrucție și procurarea de echipamente și tehnologii IT de ultimă generație.

În același timp, partenerul privat va transfera anual în bugetul de stat aproape 5 milioane de lei, cu asigurarea unei creșteri anuale de 5% a acestui indicator. Estimativ, în 25 de ani, în bugetul de stat vor ajunge circa 250 milioane de lei.

Share
175 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *